Tai Chi este o formă de artă marțială și de meditație, ce se practică în China, de peste o mie de ani, un program de exerciții fizice adecvat oamenilor de toate vârstele. Află în acest articol care sunt beneficiile Tai Chi pentru sănătate.
Navigare rapidă în articol:
1. Tai Chi crește puterea de concentrare
Tai Chi își are originea în medicina chineză, îmbină artele marțiale cu meditația. Cu ajutorul exercițiilor Tai Chi se poate îmbunătăți concentrarea. Exercițiile Tai Chi ajută la concentrarea minții, ele presupun realizarea unor mișcări ce au un impact benefic asupra corpului și psihicului. Mișcările sunt lente și ajută la concentrarea asupra respirației, la relaxarea corpului și nicidecum la tensionarea mușchilor.
Tai Chi ameliorează stresul, este o practică de meditație prin mișcare ce pare să atragă atenția multor oameni din întreaga lume. Tai Chi crește gradul de conștientizare cu privire la importanța menținerii sănătății mentale. Acest tip de meditație induce o stare de calm, echilibrează mintea și corpul.
Mișcările sunt lente și repetitive, sunt însoțite de tehnici sau exerciții de respirație, care antrenează de asemenea concentrarea. Prin realizarea lor se dobândește o stare de liniște și pace interioară.
Mai mult decât atât, Tai Chi ajută și la îndepărtarea anxietății, la creșterea concentrării asupra creierului. Meditația Tai Chi ajută și la eliberarea de endorfine, ceea ce induce o stare de bine în corp. Acest lucru este o modalitate bună de a trata anxietatea și de a scăpa de stres și tensiunile nervoase.
Prin Tai Chi se îmbunătățesc abilitățile cognitive și se menține sănătatea mentală. Astfel de exerciții sunt recomandate și persoanelor în vârstă pentru a evita demența sau riscul de senilitate. Exercițiile sunt simple, lente, ușor de realizat, susțin sănătatea organismului. Făcând Tai Chi zilnic, corpul devine mai puternic, mai rezistent și apt să desfășoare diferite activități zilnice.
Pentru cei care doresc să-și îmbunătățească concentrarea și sănătatea generală a organismului, au această opțiune – să practice Tai Chi.
Tai Chi reduce depresia
Mulți oameni fac Tai Chi pentru a scăpa de stres și depresie. Mișcările blânde Tai Chi promovează relaxarea, reduc stresul și depresia, îmbunătățesc starea fizică și mentală.
Conform studiilor cercetătorilor, Tai Chi este o formă de exerciții minte-corp, ce promovează echilibrul, poate ajuta în prevenirea și reabilitarea unor afecțiuni medicale și psihologice, cum este și depresia. Cercetătorii au descoperit că exercițiile Tai Chi le oferă oamenilor beneficii psihologice, îi ajută în ameliorarea depresiei, anxietăți și gestionarea stresului.
Un studiu de pe NCBI arată că Tai Chi are rol preventiv asupra emoțiilor negative, la persoanele de toate vârstele. Tai Chi este este o practică eficientă pentru sănătatea și bunăstarea persoanelor bolnave, care au diferite suferințe, dar și a celor sănătoase. Spre deosebire de alte arte marțiale, Tai Chi nu presupune efort fizic, exercițiile sunt mai lente, mai blânde, sunt concentrate pe tehnici simple de respirație și concentrare asupra minții.
Alte modalități de a-ți crește concentrarea
Puterea de concentrare se poate îmbunătăți și prin alte modalități, ca de exemplu:
- Plimbarea în natură care este recomandată zilnic, oricărei persoane
- Respectarea unui program de somn ce are efect bun asupra capacității de concentrare; sunt recomandate 7-8 ore de somn pentru a lucra la performanțe optime
- Realizarea unor activități de antrenare a creierului – cum sunt cititul, jocul de șah, realizarea de puzzle-uri și cuvinte încrucișate – care ajută la creșterea capacității de concentrare
- Muzica – cum este de pildă cea clasică – care ajută la îmbunătățirea capacității cognitive și oferă un sentiment de relaxare
- Meditația promovează concentrarea și induce o stare de bine și de relaxare
- Folosirea unor căști de anulare a zgomotului, care te ajută să te concentrezi mai bine la o anumită activitate (scris, citit și altele)
- Consumul redus de cofeină poate crește puterea de concentrare; recomandat este ceaiul verde care are puțină cofeină ce îmbunătățește funcția cognitivă, în plus are și alte beneficii asupra organismului.
2. De ce este bine să practici 5 minute de Tai Chi zilnic
Pentru a obține o sănătate optimă este recomandat un antrenament de 5 minute de Tai Chi zilnic. Mișcarea zilnică este foarte importantă pentru menținerea sănătății.
În materialul video de mai jos poți vedea câteva din mișcările de bază Tai Chi, ce provin din metoda Tai Chi tradițională. Aceste exerciții se fac zilnic, în mod corect, timp de 5 minute.
Obiceiul de a practica Tai Chi, în fiecare zi, este foarte benefic pentru sănătate.
Iată câteva mișcări (ce apar și în video):
- Stai în picioare, mișcă brațele pe lateral în mod lent, în sus și în jos, ca o pasăre cu aripi
- Stai în picioare, mută piciorul stâng puțin spre lateral, ridică brațele în față, inspirând, apoi coboară brațele ușor, îndoind și genunchii, ca și cum ai pluti în apă
- Inspiră și ridică brațele, îndreptându-le spre lateral, iar apoi adu-le ca într-o îmbrățișare.
Tai Chi – Beneficii pentru sănătate
Mulți oameni au decis să practice Tai Chi, deoarece această formă de artă prin mișcare are numeroase beneficii pentru sănătate și anume:
- Crește forța și rezistența organismului
- Îmbunătățește echilibrul corpului și flexibilitatea acestuia
- Consolidează rezistența musculară a corpului
- Îmbunătățește capacitatea de mișcare la oamenii în vârstă, sau la cei care duc un stil de viață sedentar
- Prin tehnici adecvate de respirație, aplicate în timpul exercițiilor, sunt reduse simptomele de astm
- Calmează simptomele fibromialgiei, mai ales durerile musculo-scheletice
- Îmbunătățește funcția sistemului digestiv, a respirației și organelor interne
- Relaxează și distrage atenția de la stilul de viață agitat
- Îmbunătățește sănătatea articulațiilor, mai ales prin exercițiile ce au efect bun asupra spatelui, umerilor, genunchilor, articulațiilor; mișcările sunt ușoare, astfel ele nu afectează articulațiile, tendoanele sau mușchii cu o presiune excesivă, ceea ce este benefic pentru sănătatea acestor părți ale corpului
- Scade riscul de a suferi de leziuni sau căderi
- Corectează postura corpului, dacă se practică exercițiile o perioadă de timp mai îndelungată
- Menține vitalitatea corpului și sănătatea sistemului nervos
- Elimină stresul, induce o stare de bine, de calm și liniște interioară.
Tai Chi poate fi practicat Poate fi practicat și de persoanele care suferă de artrită sau osteoporoză. Nu necesită un echipament special, atât în spațiul interior, cât și în aer liber, în natură.
Exercițiile Tai Chi pot fi combinate și cu alte exerciții, cum sunt cele aerobice.
Vezi aici un video despre un program Tai Chi pentru începători: