Un măr consumat dimineața este mai bun decât cafeaua!

0
247

Merele consumate dimineața au efect mai bun decât cafeaua, spun oamenii de știință. Conform studiilor realizate de ei, acest fruct înviorează în mod similar ca o băutură ce conține cofeină. Merele îți oferă energie și sunt bogate în vitamine și alți nutrienți importanți care sprijină imunitatea. Care sunt beneficiile merelor pentru sănătatea organismului?

Navigare rapidă în articol:

  1. Cafeaua te înviorează dimineața
  2. De ce merele sunt mai bune decât cafeaua

1. Cafeaua te înviorează dimineața

Mulți oameni obișnuiesc să bea cafea dimineața. Ei își încep ziua așa, deoarece cafeaua îi scapă de starea de somnolență și oboseală. Cafeaua are o serie de avantaje și anume:

  • Conține antioxidanți ce distrug radicalii liberi și previn procesul de îmbătrânire prematură a organismului
  • Protejează împotriva unor tipuri de cancer (cum ar fi cancerul de ficat, de prostată, de sân și de colon); există studii care arată că poate reduce riscul de cancer de ficat cu 10% și de cancer de prostată cu 30%
  • Are cofeină cu rol în procesul metabolic, accelerează arderea grăsimilor cu până la 20% și ajută în procesul de slăbire
  • Îmbunătățește starea de spirit; o ceașcă de cafea crește nivelul de serotonină și dopamină, care induc o senzație de bine
  • Stimulează creierul și reduce stresul
  • Este revigorantă și energizantă, combate oboseala.

Oamenii de știință au descoperit prin studiile lor că această băutură poate reduce depresia, riscul de demență și boală Alzheimer. Cafeaua protejează împotriva bolii Parkinson; datorită ei, se reduce riscul de a face această boală neurologică cu până la 60%. De asemenea, un studiu din 2009 arată că această băutură poate reduce riscul de diabet zaharat cu 7%.

Cafeaua are și beneficii asupra frumuseții: combate celulita, ajută la slăbit și la îngrijirea tenului.

2. De ce merele sunt mai bune decât cafeaua

Merele au un afect similar, de înviorare, ca o băutură ce are cofeină. Un studiu realizat de oamenii de știință de la Universitatea Cornell a arătat că un măr consumat dimineața (care conține vitamine, zaharuri naturale, antioxidanți) stimulează starea de spirit și oferă o senzație de înviorare precum o ceașcă de cafea.

Beneficiile nutriționale ale merelor pentru sănătate

Rol anticancerigen

Merele pot fi importante împotriva cancerului. Ele au un conținut semnificativ de fibre care îndepărtează alimentele reziduale din intestine și reduc riscul de cancer colorectal.

Merele au efect antioxidant prin substanțele flavonoide pe care le conțin, astfel reduc stresul oxidativ, ceea ce ajută în lupta împotriva atacului nociv al radicalilor liberi și astfel previn îmbolnăvirea organismului.

Oamenii de știință au descoperit și faptul că merele au epicatechină, quercitină și catechină. Toate aceste substanțe reduc riscul de cancer.

Nivel scăzut de colesterol

Despre consumul frecvent de mere se spune că poate reduce nivelul de colesterol din sânge și riscul de boli cardiovasculare. Merele au fibre cu beneficii asupra organismului. Fibrele ajută la scăderea nivelului de colesterol LDL și au rol pozitiv și asupra vaselor de sânge.

Cercetătorii au spus că epicatechina din mere are un rol protector asupra vaselor sanguine și reduc tensiunea arterială.

Există studii ale cercetătorilor care arată și faptul că aportul mare de flavonoide (care apar în mere) reduce riscul de accident vascular cerebral cu 20%.

Citește și:  Crunch cu picioarele întinse – Exercițiu pentru mușchi abdominali reliefați

Detoxifierea ficatului

Merele au efect antiinflamator și detoxifiant. Aceste fructe au pectină, care ajută la curățarea intestinelor și eliminarea eficientă a toxinelor acumulate. Merele au efect bun asupra ficatului, fac activitatea acestui organ să fie mult mai ușoară și să funcționeze mai bine.

Oamenii de știință recomandă consumul de mere pentru că ajută la detoxifierea ficatului și la scăderea nivelului de zahăr din sânge. În plus, merele au și antioxidanți care curăță ficatul de substanțe nocive și ajută în lupta împotriva radicalilor liberi. Coaja de mere bio este și ea bogată în substanțe antioxidante și minerale care ajută la eliminarea metalelor grele din organism și la susținerea sănătății ficatului.

Scăderea în greutate

Merele au puține calorii și ajută la menținerea greutății corporale sănătoase. Merele au un conținut semnificativ de fibre și vitamine, care induc rapid senzația de sațietate și astfel se mănâncă mai puțin. Prin aportul de fibre, merele îmbunătățesc funcționarea intestinelor, susțin curățarea tractului gastrointestinal de reziduri și toxine.

Vedere mai bună

Prin consumul de mere se protejează vederea, pentru că sunt o sursă de vitamina A. De asemenea, merele au antioxidanți care scad riscul de boli oculare. Antioxidanții combat atacul nociv al radicalior liberi ce ar putea avea un efect negativ asupra retinei, vederii, nervului optic. Prin consumul de mere se oferă vitamina A și antioxidanți organismului și se previn bolile de ochi. Merele au și vitamina C care protejează ochii de daunele induse de lumină.

Întărirea oaselor

Merele sunt parte a unei diete sănătoase și sunt bune pentru întărirea oaselor. Există studii realizate de cercetători care sugerează că la adulții cu vârsta de 50 de ani, consumul de fructe și legume (și de mere) poate ajuta în reducerea riscului de fractură de șold cu până la 13%.

Merele întăresc oasele, previn osteoporoza și riscul de fracturi. Ele au fitonutrienți care ajută la construirea oaselor și care au proprietăți antioxidante; acești fitonutrienți se găsesc mai ales în coaja de la mere. Prin consumul de mere se îmbunătățește densitatea oaselor, se previne osteoporoza și se stimulează digestia.

Piele sănătoasă

Merele au beneficii importante și asupra pielii. Ele fac pielea mai frumoasă, hidratează, îmbunătățesc aspectul tenului, ajută în combaterea acneei și a petelor întunecate de pe piele, reduc aspectul de cearcăne și pungi sub ochi, oferă protecție împotriva razelor ultraviolete (UV).

Sprijinirea sistemului imunitar

Vitamina C din mere este foarte importantă pentru sănătatea organismului deoarece susține sistemul imunitar. Prin consumul de mere, se furnizează corpului vitamine A, B și C, dar și minerale – magneziu, potasiu, calciu, zinc, fier – care susțin sănătatea. Vitamina C din mere previne răceala, reduce stresul oxidativ, are efect bun asupra vaselor de sânge.

Scăderea simptomelor de astm

Conform studiilor realizate de cercetători, merele îmbunătățesc sănătatea oamenilor și chiar ajută la scăderea simptomelor de astm. Anumite alimente – cum sunt merele și peștele – sunt recomandate de cercetători și în dieta femeilor gravide, pentru că s-a descoperit că astfel ele vor avea copii mai sănătoși și cu un risc mai mic să sufere de astm sau de vreo boală alergică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.