Valina, un aminoacid esențial care stimulează metabolismul mușchilor și regenerarea țesuturilor

0
562
Valina, un aminoacid esențial care stimulează metabolismul mușchilor și regenerarea țesuturilor

Valina este un aminoacid esențial care apare în țesutul muscular. Are lanțul ramificat, stimulează metabolismul țesutului muscular. Ajută la regenerarea țesuturilor și creșterea energiei pentru țesutul muscular. Acest aminoacid este implicat în metabolismul azotului în organism, în normalizarea metabolismului în mușchi. Este o sursă de energie și un remediu pentru țesuturile musculare deteriorate.

Valina reprezintă alături de aminoacizii L-leucină și L-izoleucină un cumul de suplimente esențiale pentru organism. Toate au un rol important pentru sistemul muscular și pentru nivelul de energie din mușchi. Cu ajutorul acestor aminoacizi esențiali se reduce procesul de degradare a proteinelor, se combate stresul fizic care afectează sănătatea. Prin aportul lor în organism se sintetizează proteine și se reduce degradarea țesutului muscular.

Suplimentele de valină sunt recomandate în tratamentul bolilor de ficat și colecist. Sportivii iau astfel de suplimente de leucină, valină și izoleucină deoarece le oferă mai multă energie și îi ajută în combaterea stresului. Toți trei sunt considerați aminoacizi esențiali de prim ajutor deoarece stimulează metabolismul, elimină stresul fizic, ajută la vindecarea țesuturilor și supraviețuirea organismului.

valina

În plus sunt apreciați de specialiștii în domeniul sănătății pentru efectul lor de stimulare și regenerare, pentru faptul că reglează sistemul imunitar, consolidează țesutul muscular și menține starea de sănătate a sistemului nervos central și periferic.

Citește și:  Exerciții pentru tonifierea musculaturii din zona abdominală

Suplimentele se iau după antrenament deoarece ajută la refacerea mușchiului afectat de efort, la eliminarea senzației de slăbiciune și oboseală. Acest lucru este important deoarece se știe că oboseala cronică poate crește riscul de îmbolnăvire, sensibilitatea la răceli. Creșterea masei musculare depinde de aportul de valină și izoleucină. În plus, astfel de aminoacizi susțin sistemul imunitar al organismului în formarea de anticorpi și astfel contribuie la creșterea rezistenței corpului și menținerea sănătății.

Valina se folosește în medicină deoarece are proprietăți de a repara țesutul deteriorat și de a ameliora simptomele neurologice lente. În plus, poate fi un bun remediu în tratamentul infecțiilor, arsurilor și intervențiilor chirurgicale, grăbește vindecarea și regenerarea țesuturilor. Valina, leucina și izoleucina sunt aminoacizi care ajută în ameliorarea efortului fizic, tratamentul insuficienței hepatice, bolilor mintale, oboselii cronice, diabetului, etc.

Excesul de valină în organism poate provoca halucinații. Suplimentele de valină se iau în doze bine stabilite, echilibrate. Valina se găsește în surse alimentare și anume în arahide, carne, ciuperci, lactate, cereale, proteine din soia. Alte surse de valină, izoleucină și leucină sunt carnea de vită, produsele din grâu, ouăle, somonul crud, mazărea, pieptul de pui, orezul, nucile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.