Vezi care sunt principalele cauze ale pierderii poftei de mâncare și ce remedii există

0
146
Vezi care sunt principalele cauze ale pierderii poftei de mâncare și ce remedii există

Pierderea poftei de mâncare este o tulburare legată de hrănire și în anumite cazuri se poate vorbi despre anorexie nervoasă. Această afecțiune apare îndeosebi la femeile tinere și se caracterizează prin pierderea dorinței de a mânca, persoana respectivă nu mai simte foame. Din această cauză ea se alimentează prea puțin, iar astfel pierde din energie și vitalitate, îi scade eficiența în muncă, starea de bine și cheful de viață.

Factorii care produc pierderea apetitului pot fi de natură fizică, psihică sau alimentară. Unul din minerale ce au efect asupra apetitului alimentar este zincul, lipsa acestuia duce la pierderea poftei de mâncare. Grăsimile în exces pot duce la pierderea apetitului. De asemenea, dulciurile și prăjelile inhibă pofta de mâncare.

Oboseala este un alt factor care duce la pierderea apetitului alimentar. Lipsa de mișcare și excesele sexuale sunt factori care duc la scăderea poftei de mâncare. Depresia, stresul, stilul de viață necorespunzător sau dezordonat inhibă dorința de a mânca.

Remedii pentru prevenirea pierderii poftei de mâncare:

Se recomandă o dietă bogată în alimente care stimulează pofta de mâncare, în legume proaspete, sucuri naturale de fructe și legume proaspete, salate de roșii, ardei verzi, ardei roșii, ridichi, ceapă, ananas, ghimbir, busuioc, etc.

principalele cauze ale pierderii poftei de mâncare

Nutriționiștii sunt de părere că alimentația trebuie să cuprindă produse care conțin zinc, cum sunt: fructele de mare, stridiile, arahidele, orezul, soia, semințele de floarea-soarelui, nucile, pepenele verde. Pentru stimularea capacității organismului de a asimila zincul din alimente se poate bea vin de struguri (în cantitate mică, nu în exces). Se spune că un pahar mic de vin roșu la masă crește pofta de mâncare.

Citește și:  Cum trebuie sa fie dieta pentru persoanele care muncesc in conditii de stres?

Mâncați pe cât posibil alimente crude, evitați alimentele coapte, prăjite, la grătar, grăsimile, prăjelile de orice fel. Alegeți combinații sănătoase de alimente, de fructe, legume, cereale integrale, alune, nuci, pește, fasole. Evitați produsele nesănătoase, cum sunt cele de tip fast-food. Creșteți aportul de alimente bogate în fibre pentru a preveni bolile intestinale și cancerul de colon.

Dieta adecvată îmbunătățește pofta de mâncare, dar este important ca porțiile de hrană să fie mici și servite mai des. Alimentele trebuie să fie cât mai variate, deși unele sunt mai gustoase sau mai preferate decât altele, nu trebuie servite în fiecare zi.

Masa frumos aranjată are un rol în creșterea poftei de mâncare. Înainte de masă este util să se bea sucuri naturale din fructe și legume proaspete, acestea stimulează apetitul alimentar. După ce s-a servit masa, este bine să se facă o pauză, să se stea relaxat pe o canapea, astfel organismul va digera alimentele mult mai bine.

Dimineața este bine să se facă exerciții fizice de inviorare. În acest mod se creează o stare de spirit bună și se stimulează pofta de mâncare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.