5 medicamente pentru sănătate – Cum poți ține bolile departe?

0
36

Stresul, lipsa de timp, ritmul rapid al vieții sunt doar câțiva factori care ne distrug planurile de a avea o alimentație sănătoasă și de a preveni obezitatea. Mulți oameni au o alimentație bogată în carne, grăsimi, alimente ultraprocesate și nu reușesc să slăbească. Stilul lor de viață le dă peste cap planurile pentru pierderea în greutate și astfel ajung la obezitate.

Care sunt principalele 5 „medicamente” pentru sănătate?

Navigare rapidă în articol:

  1. Consumă mai multe fructe și legume crude
  2. Fă sport zilnic
  3. Mersul pe jos
  4. Odihna
  5. Masajul

1. Consumă mai multe fructe și legume crude

Pentru a-ți menține sănătatea, mănâncă mai multe fructe și legume crude în fiecare zi. Acestea sunt bogate în vitamine, minerale, antioxidanți care cresc imunitatea organismului și îmbunătățesc sănătatea acestuia. Fructele și legumele au molecule bio-active, au antioxidanți cu acțiune pozitivă asupra sănătății în general. Recomandat este consumul de fructe și legume la fiecare masă începând de dimineață, de la micul dejun.

În lunile de toamnă sunt foarte multe fructe și legume pe piață, bogate în vitamine. De exemplu, este recomandată sfecla roșie, din care se poate face suc la storcător și care are vitamine și zinc. Sucul din sfeclă roșie este bogat în fier și iod și ajută în caz de hipertensiune arterială.

Foarte bune pentru organism sunt fructele și legumele verzi. Broccoli și varza Kale sunt excelente pentru salate. Varza albă scade riscul de cancer, accident vascular cerebral și atac de cord.

Ține post intermitent

Ține post (doar cu apă și ceai) timp de cel puțin 15 ore pentru a da un reset organismului. În acest timp organismul caută alte surse de energie, arde din calorii și din grăsimi, folosește glucoza din sânge ce apare după descompunerea unor alimente.

Este vorba de fapt despre o formulă 16:8, care înseamnă să ții post timp de 16 ore, iar apoi 8 ore poți consuma alimente. Este și varianta mai dificilă de 20:4, în care ții post 20 de ore, iar apoi 4 ore poți mânca. Aceasta este mai drastică și mai puțin recomandată.

Despre postul intermitent se spune că este o opțiune de a reduce numărul de mese și de a elimina kg în plus. Această metodă oferă multe avantaje:

  • Îmbunătățește stare de bine și funcționarea creierului
  • Calmează sistemul nervos
  • Normalizează valorile glicemiei și nivelul de colesterol din sânge
  • Scade riscul de boli, afecțiuni autoimune, cancer
  • Reduce inflamațiile din organism
  • Ajută în prevenirea și combaterea obezității
  • Te scapă de acel obicei de a mânca pe fond nervos (compulsiv) și te ajută la scăderea în greutate
  • Încetinește procesele de degradare
  • Accelerează metabolismul și recuperarea organismului
  • Are efect rapid, pozitiv asupra sănătății.

Evită alimentele ultraprocesate!

Studiile cercetătorilor arată o legătură între consumul crescut de alimente ultraprocesate și riscul de mortalitate din toate cauzele, la oameni. Cercetătorii spun că alimentele ultraprocesate au ingrediente care nu sunt neapărat necesare, precum sare, zahăr, stabilizatori, conservanți, grăsimi, E-uri și altele. Acestea îmbunătățesc aromele sau ascund gustul nedorit al produsului final.

Consumul mare de alimente ultraprocesate duce la o scădere a memoriei și la declin cognitiv, au mai spus cercetătorii. De asemenea, ei sugerează că astfel de alimente produc arsuri la stomac, anxietate, somn slab, stare de dispoziție rea, libidou scăzut, constipație și chiar hemoroizi.

O dietă bogată în alimente ultraprocesate poate crește riscul de obezitate și de boli grave precum: diabet zaharat de tip 2, boli de inimă, osteoartrită, boli mintale, hipertensiune arterială, boli ale vezicii urinare, probleme cu nivelul de colesterol din sânge, accident vascular cerebral, moarte prematură.

Citește și:  Mersul pe jos – Cel mai bun medicament pentru organism

Pentru a-și menține sănătatea, oamenii ar trebui să reducă consumul de alimente ultraprocesate.

2. Fă sport zilnic

Mulți oamenii nu știu cât de important este sportul pentru sănătate. Ei duc o viață sedentară și asta are un efect negativ asupra organismului, mai ales dacă au și o dietă nesănătoasă. Viața sedentară produce dureri de spate, crește hipertensiunea arterială, riscul de diabet zaharat de tip 2, provoacă probleme intestinale, duce la dezvoltarea multor boli.

A face sport zilnic nu înseamnă să te extenuezi 2 ore, ci să faci doar 15-20 de minute exerciții fizice prin care să-ți pui mușchii în mișcare, să-ți activezi sistemul sanguin și limfatic. Aceste exerciții fizice trebuie efectuate dimineața în special, astfel corpul va funcționa mai bine întreaga zi.

3. Mersul de jos

Conform unui studiu recent realizat de cercetători, mersul pe jos oferă beneficii pentru sănătatea organisului. Cercetătorii spun că:

  • Oamenii care fac aproximativ 10.000 de pași pe zi au un risc mai mic de a suferi de boli cardiovasculare (cum ar fi insuficiență cardiacă, boli de inimă, accident vascular cerebral) și un risc mai mic de a dezvolta demență și 13 tipuri de cancer
  • Dacă se fac zilnic 9.800 de pași se scade cu 50% riscul de demență
  • Dacă se fac doar 3.800 de pași pe zi, atunci riscul de demență scade cu 25%
  • Prin efectuarea a 2.000 de pași zilnic se reduce riscul de deces prematur cu 8-11%.

De asemenea, cercetătorii au spus că mersul pe jos într-un ritm mai rapid oferă beneficii, scade riscul de cancer, boli de inimă, demență și alte boli.

4. Odihna

Somnul odihnitor este între orele 22 și 2 noaptea, pentru că atunci se secretă melatonina. Datele statistice estimative arată că un miliard de oameni suferă de migrene și dureri de cap severe. Aceste probleme de sănătate duc la insomnie și probleme de somn.

Prin îmbunătățirea calității somnului, oamenii pot preveni migrenele și durerile de cap, spun cercetătorii. Mulți oameni suferă de migrene și dureri de cap pentru că nu au un program de odihnă, au un deficit de somn, pierd nopțile sau dorm mai puțin de 6 ore pe noapte. Desigur, există și probleme de sănătate ce dau simptome de migrene și dureri de cap și atunci trebuie de consultat un medic.

5. Masajul

Masajul îmbunătățește sănătatea și îți poate vindeca corpul atunci când te doare. Masajul oferă multe beneficii:

  • Îmbunătățește funcțiile corpului
  • Oferă relaxare, întărește sistemul imunitar și previne apariția bolilor
  • Stimulează limfocitele din organism și crește rezistența corpului
  • Atenuează durerea și febra musculară
  • Reduce intensitatea durerii de orice fel
  • Elimină stresul, anxietatea
  • Previne problemele de sănătate mintală
  • Îmbunătățește starea emoțională, mintală și calitatea somnului.

Cei care vor să aibă parte de un masaj în fiecare zi, își pot cumpăra un scaun de masaj. Această investiție merită, pentru că scaunul de masaj poate calma durerile de spate și poate oferi și avantajele de mai sus. În plus, această investiție se face o singură dată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.