In medicina, dializa este folosita ca un mijloc de inlocuire artificiala a functiilor rinichilor, pierdute din cauza insuficientei renale. Poate fi vorba de o pierdere temporara a acestora (insuficienta renala acuta) sau definitiva (insuficienta renala cronica, gradul V). In cazul pacientilor aflati in stadiul final al acestei boli, declinul functiei renale se manifesta in decursul mai multor luni sau chiar ani, pana cand, pentru supravietuire, trebuie initiat tratamentul drastic.
Spre deosebire de insuficienta renala acuta, cea cronica este ireversibila si netratabila, fiind necesar transplantul renal. Din nefericire, anumiti pacienti nu pot avea acces la aceasta optiune de vindecare din diferite cauze, medicale sau birocratice (numarul donatorilor este extrem de redus, costurile operatiei sunt foarte ridicate, anumiti pacienti nu considera ca fiind potrivita alternativa transplantului), motiv pentru care persoanele respective se bazeaza pe initierea acestui tratament de inlocuire a functiilor rinichiului.
Rinichii sunt esentiali pentru starea de sanatate a organismului, mentinand echilibrul intern al apei si al mineralelor (natriu, potasiu, clor, calciu, fosfor, magneziu si sulfati). Produsii finali toxici ai metabolismului, pe care organismul nu ii poate elimina prin procesul de respiratie, sunt excretati prin intermediul rinichilor, care functioneaza ca un sistem endocrin, prin productia de eritropoietina (hormon care stimuleaza producerea celulelor rosii) si calcitriol (cu rol in metabolismul calciului si, deci, al formarii tesutului osos).
Dializa reprezinta un tratament imperfect de inlocuire a functiei renale, pentru ca nu va corecta dezechilibrele hormonale produse prin nefunctionarea rinichilor, ci doar va inlocui unele dintre functii, prin difuziune (indepartarea produsilor toxici) si prin ultrafiltrare (indepartarea fluidelor in exces).
Tipuri de tratamente de substitutie a activitatii renale
In acest moment, exista doua tipuri de tratament – hemodializa (HD) si dializa peritoneala (DP). Hemodializa foloseste un tip special de filtrare, pentru inlocuirea produsilor toxici de metabolism si a apei in exces din organism, in timp ce varianta peritoneala foloseste un fluid special, plasat in cavitatea abdominala a pacientului, prin intermediul unui tub de plastic, cu acelasi rol precum cel mentionat anterior.
In timpul hemodializei, sangele trece din corpul pacientului, printr-un filtru, in aparatul specializat, care poarta numele de membrana de dializa. Pentru aceasta procedura, pacientului ii este introdus un tub de plastic intre o vena si o artera de la brat sau picior, cateodata fiind facuta legatura directa cu vena sau cu artera, la nivelul bratului, aceasta procedura numindu-se “fistula Cimino”. Acul este pozitionat in fistula, iar sangele va trece catre membrana speciala, prin filtru, si apoi, din nou, catre corpul pacientului.
In aparatul respectiv exista o solutie in care substantele toxice eliminate vor fi stocate. Sedintele de hemodializa se realizeaza, cel mai des, de trei ori pe saptamana si dureaza in jur de patru ore. Dintre complicatii, in pofida tratamentului bine condus, frecvente sunt caderile de tensiune si crampele.
In cazul dializei peritoneale se foloseste tesutul propriu al pacientului, din cavitatea abdominala, care va actiona pe post de filtru. Un tub de plastic este trecut prin peretele abdominal, in cavitatea abdominala, dupa care un lichid, care spala intestinele, este introdus in abdomen. Peretele intestinal actioneaza ca un filtru intre acest fluid si torentul sangvin.
Avantajele si dezavantajele celor doua tipuri de dializa
Atat hemodializa, cat si tratamentul peritoneal au avantaje si dezavantaje. Alegerea intre cele doua proceduri medicale tine doar de pacient, care decide care procedura i se potriveste mai bine stilului sau de viata, in functie de alte afectiuni pe care le poate avea, de gradul de sustinere din partea apropiatilor si de responsabilitatile pe care vrea sa si le asume. Fiecare pacient trebuie sa priveasca din perspectiva proprie cele doua proceduri medicale, pentru ca alegerea sa fie cea mai buna.
Indiferent de tipul de dializa ales, pacientii trebuie sa respecte anumite reguli, adica sa urmeze o dieta stricta, sa monitorizeze permanent aportul de lichide, sa isi administreze vitamine si alte tratamente pentru controlarea tensiunii arteriale si a balantei calciu – fosfor. Pentru multi dintre pacienti, avantajul major al hemodializei este reprezentat de participarea minima la aceasta procedura, principalele doua probleme de rezolvat fiind dieta si deplasarea la spital.
Pentru pacientii care isi doresc un stil de viata mai independent, metoda peritoneala este cea potrivita, pentru ca permite un program mai flexibil si poate fi facuta si acasa. Cu toate acestea, pacientii care opteaza pentru aceasta procedura trebuie sa o faca zilnic, singura toleranta fiind legata de ora. Una dintre cele mai mari probleme in ceea ce priveste metoda peritoneala este reprezentata de infectii.
Pacientul are un tub de plastic care iese din cavitatea peritoneala in exterior, prin abdomen, acesta reprezentand un risc major, o adevarata poarta pentru bacteriile care, astfel, pot patrunde in interiorul abdomenului. De aceea, in perioada de pregatire a pacientului pentru dializa peritoneala, o mare atentie se acorda tehnicilor de curatare si de igiena personala.
Scurt istoric al dializei
- Primul care foloseste termenul “dializa” si il defineste este Thomas Graham, profesor la Universitatea din Londra, in 1861. Tot el este cel care concepe primul prototip a ceea ce va deveni rinichiul artificial.
- In 1913, medicul John Abel testeaza un dispozitiv de dializa pe caini, dar anticoagulantul folosit s-a dovedit a fi toxic si, deci, imposibil de folosit.
- Primul rinichi artificial functional este pus la punct de doctorul Willem Kolff, in Olanda. In 1943. Dupa razboi, acesta emigreaza in Statele Unite ale Americii si reuseste sa realizeze un aparat de dializa, dar numai pentru bolnavii de insuficienta renala acuta, provocata de rani sau de intoxicatii cu substante nefrotoxice.
- In anii ’60 sunt create primele fistule pentru artere si vene, de catre doctorul James Cimino.
