Avand in vedere importanta ochiului, ca organ de perceptie vizuala, cat si rolul sau in estetica fetei, oftalmologia (cuvant provenit din limba greaca, “ophthalmos” – “ochi” si “logos” – “cuvant”, “invatatura”), ca ramura medicala consacrata maladiilor oculare, este o stiinta foarte veche.
Istoria oftalmologiei incepe inca din Antichitate, in diverse locuri din lume – in Egipt, China, Japonia, America Centrala, Europa – unde s-au dezvoltat diverse tehnici si tratamente. Unul dintre cele mai vechi documente in care sunt consemnate elemente de oftalmologie este Papirusul din Carlsberg (Egipt), aflat, in prezent, la Universitatea din Copenhaga (Danemarca).
S-au identificat, in acest valoros papirus, remedii din plante si chiar metode chirurgicale rudimentare. In mileniul al II-lea i.Hr., in Babilon, existau oftalmologi, iar in tablele de legi ale lui Hammurabi, regele Babilonului, se preciza cat costa o operatie la ochi, dar si faptul ca o nereusita, din partea medicului, i-ar fi adus ca pedeapsa taierea mainilor.
In India, primul chirurg oftalmolog cunoscut al Antichitatii a fost Susruta, care stia sa faca operatii de cataracta, boala care se manifesta prin scaderea vederii, din pricina pierderii calitatii cristalinului, aflat in spatele irisului. El recomanda, de asemenea, tratamente pe baza de plante, miere si lapte.
In Grecia antica, cel mai cunoscut invatat in domeniul oftalmologiei a fost Galien (Claudius Galenus), care, in acea perioada, lucra ca medic al unei scoli de gladiatori, unde trata diversele traume, pe care le considera “porti catre interiorul corpului”. Experienta in cadrul acestei scoli a dus la dobandirea multor cunostinte in ceea ce priveste anatomia umana, printre care si modalitatea de a trata chirurgical afectiunile oculare.
In cazul cataractei, Galien utiliza un ac foarte lung, pentru a indeparta cristalinul, procedura chirurgicala continuata, cu succes, si de catre romani. Galen concepe peste 600 de tratate pe diverse teme medicale, dar, din nefericire, aproximativ o treime dintre ele au fost pierdute fie in incendiul Bibliotecii din Alexandria, fie din cauza dezinteresului fata de stiinta din perioada de decadere a Romei.
O parte dintre studiile referitoare la ochi, ale lui Galien, s-au pastrat prin traducerea in limba araba, acestea dominand cunoasterea anatomica pentru urmatoarele cateva sute de ani. Tratamentele efectuate in cazul strabismului, in secolul al XVI-lea, se bazau pe studiile lui Galien.
Romanii au folosit cunostintele acumulate de grecii antici, pentru definirea afectiunilor oculare, continuand studiile legate de administrarea tratamentelor si pentru completarea teoretica a anatomiei ochiului. Printre textele stiintifice remarcabile, de origine romana, care s-au pastrat de-a lungul timpului, se afla si cele referitoare la indepartarea cristalinului ocular, la tratamentul cataractei, tratamentul genelor incarnate, dar si pentru tratarea pleoapelor eversate (pliate in afara).
Medicul Cornelius Celsus (anii 14 – 37 d.Hr.) a adus beneficii semnificative oftalmologiei, prin descrierea, cu mare precizie, in lucrarea “De Medicinae”, a operatiei chirurgicale care implica indepartarea cataractei prin folosirea unui ac incins la flacara, care trebuia sa cauterizeze rana. Procedura incerca sa distruga acele portiuni fibroase care suspendau cristalinul in spatele irisului.
Arheologii au descoperit, in zona in care astazi se afla Marea Britanie, niste bastonase cu unguent, care erau utilizate, in perioada romana, pentru tratarea infectiilor oculare, a conjunctivitei sau a complicatiilor post-interventie chirurgicala. S-au identificat, inca de atunci, afectiuni precum miopia si presbiopia, si se cautau solutii in conditiile in care ochelarii de vedere inca nu fusesera inventati.
Oftalmologia in Evul Mediu si Renastere
Pe masura ce civilizatia romana a decazut, cuceritorii estici au adus cu ei limba araba si traditia medicala orientala. Traducerea documentelor din greaca si latina in araba si invers a fost sansa, pentru omenire, ca multe dintre cunostintele medicale ale vremii respective sa fie pastrate.
Arabii au construit spitale cu mai multe departamente, similare celor din perioada moderna, aici continuand procedurile si invataturile preluate de la greci. Cel care reuseste sa aduca toate aceste cunostinte in Europa medievala, crestina, este calugarul Constantin, din Cartagina, supranumit Africanul (1020 – 1087), care vorbea fluent greaca, araba si latina, si care a tradus operele lui Galien si pe ale lui Hipocrate.
Tot el traduce din araba, in greaca, si “Cartea completa a artei medicale” (aflata, in prezent, la Biblioteca Regala din Haga) si despre care se crede ca a fost scrisa in Italia, la Manastirea Monte Cassino, fiind unul dintre cele mai vechi tratate de medicina din spatiul european.
Desi Renasterea a adus schimbari fundamentale in cultura si civilizatie, prin redescoperirea valorilor Antichitatii si prin cultivarea conceptului de “hommo universalis”, oftalmologia nu a facut progrese importante. S-au efectuat, este adevarat, tot mai multe disectii, ceea ce a condus la o mai clara cunoastere anatomica a organismului, implicit a ochiului, dar existau, in continuare, lacune in informatie si chiar interpretari eronate ale manifestarilor diverselor boli.
Cea mai importanta lucrare renascentista, in domeniul oftalmologiei, a fost “Tratatul lui Bartisch” (1583), un medic german care a avut meritul de a fi realizat cele mai exacte desene ale ochiului, de pana la acea data, si prezentari ale bolilor oculare, de o mare acuratete.
Oftalmologia in epoca moderna
In secolele urmatoare, progresele s-au facut lent, mai degraba in sensul perfectionarii tehnicilor chirurgicale, pentru afectiunile deja cunoscute. In secolul al XVIII-lea au fost inventate si lentilele bifocale pentru ochelari, iar la inceputul secolului al XIX-lea, pentru nevazatori, pentru cei carora oftalmologii nu le puteau oferi nici o solutie, Louis Braille concepe alfabetul care ii poarta numele.
Descoperirile medicale incep sa prinda un ritm mai dinamic dupa 1940, odata cu Jose Barraquer, oftalmolog de origine spaniola, considerat a fi parintele chirurgiei refractive si, implicit, al oftalmologiei moderne. Studiile sale s-au concentrat pe felul in care ochiul functioneaza, cum refracta lumina, pentru ca vederea sa fie clara, si pe modalitatile prin care corneea se poate remodela, pentru a imbunatati vederea.
Barraquer inventeaza procedura moderna de indepartare a unor straturi din cornee, pentru a corecta vederea. Tehnica presupunea inlaturarea catorva straturi de cornee, care erau congelate si remodelate, pentru ca, ulterior, sa fie reinserate in pozitia initiala, facand masuratori foarte exacte, pentru fiecare pacient, pentru a creste sansele de reusita ale procedurii.
Barraquer era constient de faptul ca stratul de cornee are o anumita grosime si ca trebuie sa determine, cu precizie, cat de multe straturi sa indeparteze, pentru ca vederea sa nu fie destabilizata.
Un alt cercetator care aduce contributii esentiale in domeniul oftalmologiei este rusul Svyatoslav Fyodorov, care inventeaza procedeul denumit cheratotomie radiala, presupunand efectuarea unor taieturi radiale in corneea pacientului, cu scopul de a o aplatiza, corectand, in aceasta maniera, deficitele de refractie ale ochiului.
Pe masura ce medicul a dobandit experienta, el a rafinat tehnica, facand-o mult mai predictibila si reducand numarul inciziilor la maximum 16. Fyodorov incearca sa corecteze si hipermetropia (un defect de vedere provocat de faptul ca imaginea se formeaza in spatele retinei), prin utilizarea unui ac incalzit la 600 de grade Celsius, in jurul periferiei corneei.
In cazul acestei afectiuni, corneea este mult mai aplatizata, de aceea lumina data de obiectele aflate in apropiere nu este refractata suficient. Acul incins avea rolul de a micsora tesutul de cornee de la margine, aceasta devenind mai curbata si crescand, astfel, gradul de refractie a luminii. Nefiind tocmai predictibila, tehnica a fost abandonata la scurt timp.
Incepand cu anii ’90, specialistii in domeniu, din intreaga lume, atrag atentia asupra importantei luminii naturale in protejarea functiilor normale ale ochiului, in conditiile in care mare parte dintre activitatile umane presupun ore intregi petrecute la lumina artificiala.
Pe de alta parte, studiile de genetica sunt foarte aproape de a oferi solutii pentru nevazatori, prin injectarea cu gene care contin o proteina care face posibila distingerea a doua culori (s-au facut deja, in acest sens, experimente pe maimuta).
, ca ramura medicala consacrata maladiilor oculare, este o stiinta foarte veche.){kind=link}