Insuficiența renală cronică se instalează lent și constă din reducerea globală a funcțiilor rinichiului ca urmare a distrugerii progresive a parenchinului prin leziuni care apar bilateral. Insuficiența renală cronică poate fi o urmare a unei nefropatii acute. Sindromul urinar al insuficienței renale cronice constă în modificarea funcției de concentrare în prima etapă și de diluție în etapa ulterioară. Rinichiul sănătos emite o urină concentrată sau diluată, densitatea ei variind.
Scăderea la maxim a concentrației urinei duce la instalarea poliuriei hipostenurice și constă în îndepărtarea rezidurilor prin reducerea numărului de nefroni și a creșterii filtratului glomerular pe unitatea nefronică. La o reducere sub 50% a numărului de nefroni funcționali se instalează poliuria compensatorie, hipostenurică, pe un rinichi cu capacitatea de concentrație alterată, dar cu capacitatea de diluție păstrată. La o reduce sub 35% a numărului de nefroni funcționali se intalează poliuria compensatorie izostenurică (rinichiul a pierdut atât capacitatea de concentrație, cât și cea de diluție).
Oliguria și oligoanuria se produc atunci când se elimină sub 500 ml urină în 24 ore. În cazul oliguriei numărul de nefroni funcționali este așa de mic încât nu se poate realiza cantitatea de urină necesară eliminării produșilor de excreție renală care vor fi reținuți în sânge și se va crea uremia. Modificările calitative ale urinei – proteinuria, hematuria, leucocituria – sunt caracteristice nefropatiei generatoare de insuficiență renală cronică.
Leucocituria este infecția la nivelul aparatului urinar și ea generează agravarea insuficienței renale cronice, așa numitele pusee acute ale insuficienței renale cronice și care sunt reversibile (într-un anumit grad) prin terapie corectă antiinfecțioasă. Modificarea pH-ului urinei depinde de funcționarea mecanismului de acidifiere a urinei.
Sindromul de retenție azotată în insuficiența renală cronică înseamnă creșterea concentrației serice a tuturor produșilor azotați neproteici: uree, acid uric, creatinină, aminoacizi și alții. Ureea este produsul final al catabolismului proteic, este eliminată zilnic prin urină (20-40 g/l). Cantitatea de uree produsă depinde de proteinele alimentare ingerate și de catabolismul proteic. În mod normal 80% din ureea rezultată din catabolismul proteic se elimină urinar și intestinal.
Eliminarea urinară are loc la niveul glomerulului prin filtrare și la nivelul tubilor prin secreție. Sub influența florei intestinale ureea este descompusă în amoniac, care ajunge la ficat și se utilizează în ciclul ureeo-genetic. Concentrația ureei este constantă la nivelul tuturor țesuturilor din organism.
Acidul uric reprezintă substanța de deșeu a catabolismului nucleo-protidic (valori serice normale 3-5 mg%) și este filtrat prin glomerul, reabsorbit și secretat de tubi. În cazul insuficienței renale cronice, acidul uric este reținut în organism (în sânge) și uricemia poate crește și peste 10 mg%. Retenția acidului uric este mai accelerată atunci când nivelul filtrării glomerurale scade la 15 ml/ min. Hiperuricemia este factorul patogen care duce la apariția cefaleei și a epistaxisului.
Creatinina rezultată din catabolismul muscular este în general crescută sangvin în cazul insuficienței renale cronice. Producția de creatinină depinde de aportul alimentar protidic pe de o parte, iar pe de altă parte eliminarea sa se face exclusiv prin filtrare glomerurală. Creșterea creatininei este o consecință directă a deteriorării filtratului glomerular și reprezintă un indicator al gradului de insuficiență renală cronică.
