Supraantrenamentul este starea organismului reprezentata printr-o serie de simptome ce duc la scaderea performantei sportive, datorata intensitatii crescute a nivelului de antrenament si/sau depasirea capacitatii de adaptare si refacere. Acest sindrom se manifesta in special printr-o stare cronica de oboseala si de scadere a performantei, fiind insotita de simptome atat fizice, cat si psihice.
Simptomele ce insotesc sindromul sunt: frecventa cardiaca de repaus crescuta, excitabilitate, stari depresive, apetit scazut, perioade crescute de somn, inhibitie temperamentala, greutate in muschi. Alte simptome care insotesc aceasta stare: scaderea puterii de concentrare, senzatie de picioare grele, lipsa odihnei, scaderea libidoului, infectii frecvente ale cailor respiratorii superioare, labilitate emotionala, scaderea performantei.
In lumea medicala specialistii au emis diverse teorii legate de supraantrenament, printre care: modificari la nivelul sistemului nervos central, al treilea stadiu in sindromul general de adaptare (sindromul Selye), inflamatia sistemica.
Cel mai mare risc il au sportivii ce practica sporturile de anduranta deoarece practica pe perioade lungi exercitii intense. In acelasi timp si tinerii sportivi sunt expusi datorita lipsei de experienta, alergatorii care participa la mai multe competitii pe sezon si nu se refac suficient in urma lor, practicantii de decathlon, pentathlon, cei cu mai multe antrenamente zilnice, cei cu volume mari de antrenament.
Clasificarea supraantrenamentului din punct de vedere clinic imbraca doua forme: oboseala musculara si oboseala neuropsihica.
Oboseala musculara, denumita si sindromul de muschi dureros, apare destul de tarziu in cadrul acestui simptom, caracterizata prin durere continua la nivel muscular ca urmare a unei activitati fizice intense sau a unor tipuri de exercitii noi practicate. Oboseala musculara se manifesta sub forma de muschi impietrit, foarte dureros datorita inflamatiei aparute odata cu cresterea nivelului de creatinkinaza, aceste simptome disparand in cele mai multe cazuri in cateva zile, dar cu prelungire pana la 6-7 zile.
In forma severa este afectata performanta datorita scaderii fortei musculare si in acelasi timp a scaderii proceselor de refacere a nivelului de glicogen, acestea fiind insotite de o ingreunare a miscarilor. Cauzele fiziologice ce conduc la oboseala musculara sunt determinate de diminuarea rezervelor de creatinfosfat si glicogen muscular, odata cu cresterea nivelului de acid lactic muscular si amoniac hepatic (pe parcursul eforturilor de anduranta medie).
Oboseala neuro-psihica apare pe fondul scaderii glucozei sanguine, avand efect direct asupra creierului, acesta fiind foarte sensibil la scaderea nivelului glicemic. In timpul efortului creierul consuma pana la 5 g de glucoza/ ora, organismul uman avand o rezerva de glicogen (forma in care este stocata glucoza in organism) situata in jurul valorii de 500 g, din care 400 g gasindu-se in muschi, iar restul in ficat. Diminuarea acestor valori afecteaza puternic organismul.
Factorii implicati in supraantrenament si refacere sunt dati de diferentele mari dintre efort, toleranta la efort si refacerea organismului dupa efort ce se manifesta ca o rezultanta a intolerantei la diferiti stimuli adversi de ordin fizic si psihologic. Sindromul se manifesta in urma unor greseli care pot aparea atat in pregatire, cat si pe plan profesional, social: neglijarea timpului acordat refacerii, solicitarea peste capacitate, neadaptarea incarcaturii de antrenament dupa perioade prelungite de pauza, stil de viata dezordonat, alimentatie deficitara, activitati profesionale stresante, frustrare, insatisfactie profesionala, activitati emotionale excesive, certuri, stare de sanatate precara.
Prevenirea supraantrenamentului trebuie realizata in mod activ, cu o frecventa zilnica prin: dieta, incalzirea de dinaintea antrenamentului, stretching, sauna, masaj, bai alternative, refacere dupa pregatire. Starea de sanatate poate fi privita ca un indicator al refacerii, aceasta putand fi evaluata apreciind calitatea somnului, apetitul, dorinta de autodepasire, disponibilitatea, echilibrul emotional.
Tratarea sindromului de supraantrenament se va face prin respectarea unui regim alimentar special, stimularea apetitului prin introducerea in alimentatie a alimentelor alcaline (legume proaspete, fructe, lapte) si ale celor acidifiante (carne, oua, prajituri), aport crescut de vitamine (grupele B si C). Tratamentul presupune si schimbarea mediului prin alternarea zonelor cu altitudini diferite, expunerea moderata la ultraviolete, chimioterapie, masaj intensiv, inot in aer liber, bai la temperatura corpului, dusuri reci si frecarea energica cu prosopul, fizioterapie. De evitat substantele stimulatoare (cafeaua), saunele la temperaturi ridicate, stresul de orice natura.
