Bolile cardiovasculare – Cauze, simptome și tratamente

0
257
1-boli-cardiovsculare

Bolile cardiovasculare au devenit ucigașul numărul 1 la nivel mondial, răpind din ce în ce mai mulți oameni. Stilul de viață, dieta nesănătoasă, condițiile de viață, sunt doar cațiva factori care contribuie la creșterea riscului acestor boli. Aceste afecțiuni țintesc vasele de sânge și inima, slăbindu-le și provocând probleme ale acestora.

Navigare rapidă în articol:

Bolile cardiovasculare – Principala cauză a mortalității

2-atac-de-cord

Cardiopatia ischemică, hipertensiunea arterială, afecțiunile cerebrovasculare, boala arterială periferică, miocardita și bolile cardiace congenitale sunt cele mai cunoscute și răspândite boli care afectează inima și vasele de sânge, având efecte negative și asupra organelor din jur. Bolile cardiovasculare sunt asociate cu complicații precum angina, atacul de cord (infarct miocardic) sau accidentele vasculare cerebrale.

Statisticile spun că bolile care atacă inima și vasele de sânge reprezintă cauza unei treimi din numărul total al deceselor la nivel mondial. Aceste boli reprezintă deci principala cauză de deces la nivel global, întrecând cancerul, diabetul zaharat și insuficiența respiratorie cronică.

Pe lângă statutul de factor major de deces la nivel mondial, bolile ce atacă inima și vasele de sânge constituie o cauză principală a afecțiunilor cronice și handicapurilor, dovedindu-se o reală problemă pentru instituțiile medicale și economice. Studiile estimează că, până în 2030, bolile cardiovasculare vor deveni principala cauză a handicapurilor, întrecând bolile infecțioase care duc la handicap.

Iată care sunt datele:

  • Studiile estimează că un total de 17 milioane de persoane mor în fiecare an din cauza bolilor ce afectează inima și vasele de sânge.
  • Mai mult de 70% din decesele anuale cauzate de aceste boli se datorează cardiopatiei ischemice și atacului cerebral.
  • Un atac cerebral provoacă decesul o dată la șase secunde, în timp ce o dată la cinci secunde va muri o persoană din cauza atacului de cord, iar la fiecare două secunde are loc un deces cauzat de bolile cardiovasculare.
  • Peste 10 milioane din oamenii care supraviețuiesc anual unui atac de cord, din care 50% rămân cu dizabilități permanente care le schimbă viața permanent.
  • Studiile estimează că, până în 2020, numărul total de decese cauzate de bolile cardiovasculare să ajungă la 25 milioane anual.

Cauzele bolilor cardiovasculare

3-bolile-cardiovasculare

Colesterolul, rezidurile celulare și trombocitele au un efect negativ asupra vaselor de sânge, depunându-se progresiv pe pereții acestora și cauzând ateroscleroza, una din cele mai importante cauze ale bolilor acute precum infarctul miocardic sau accidentele cerebrale. Acumulările țesutului gras pe pereții arteriali determină formarea ateromatozei sau leziunilor, iar în timp acestea se dilată și se măresc, îngustând artera și limitând cantitatea de sânge care ajunge la inimă sau creier. În acest fel, vasele de sânge îți pierd flexibilitatea și se întăresc.

Cum creierul și inima nu mai sunt irigate corespunzător, acestea pot fi afectate de angină. Limitările accentuate ale fluxului sangvin pot duce la complicații serioase precum accidentele cerebrale sau atacurile de cord. Arterele dilatate sunt predispuse la rupere, care cauzează cheaguri de sânge ce blochează vasele de sânge, cauzând accidente cerebrale sau atacuri de cord.

Bolile cardiovasculare – Simptomele specifice

4-boli-cardiovasculare-cauza

Bolile cardiovasculare nu au niciun fel de simptom premergător infarctului miocardic și accidentului cerebral. Tocmai de aceea, indivizii trebuie să știe riscurile la care sunt supuși și trebuie să ia măsuri pentru a preveni apariția acestor afecțiuni. Unii oameni prezintă simptome ale anumitor boli.

Citește și:  Ce este fibromialgia si care sunt metodele de tratament?

Fiecare afecțiune a inimii și vaselor de sânge are propriile implicații.

Cardiopatia ischemică afectează vasele de sânge care sunt responsabile cu irigația inimii, implicațiile sale fiind:

  • Angina (durerile pieptului)
  • Atacul de cord sau infarctul miocardic
  • Aritmie (bătăile anormale ale inimii).

Boala arterială periferică afectează vasele de sânge responsabile cu irigarea brațelor și picioarelor și duce la dureri, crampe, care se desfășoară cu precădere în timpul exercițiilor fizice.

Bolile cerebrovasculare sunt caracterizate prin obstrucționarea vaselor de sânge care irigă creierul. Implicațiile acestora includ accidentele cerebrale cauzate de insuficiența sangvină la nivelul creierului și atac ischemic tranzitoriu, caracterizat prin tulburări de vedere, vorbire, mișcare și simț tactil.

Atacul de cord, una din cele mai cunoscute boli cardiovasculare, se manifestă prin:

  • Dureri și disconfort resimțit la piept, umărul stâng, brațe, coate, la maxilare sau la spate.
  • Simptomele premergătoare atacului de cord sunt dispneea (dificultatea de a respira) și insuficiența respiratorie, stările de rău, apatia, voma, leșinul, paliditatea și transpirația rece.

Și accidentele cerebrale sunt cunoscute printre bolile cardiovasculare, cel mai frecvent simptom premergător evenimentului este senzația de slăbiciune a membrelor și feței pe o parte a corpului. Declanșarea afecțiunii este însoțită în prealabil de:

  • Atrofierea feței și membrelor, confuzia
  • Dificultatea de înțelegere
  • Dificultatea în vorbire
  • Pierderea coordonării sau echilibrului
  • Dificultatea în deplasare
  • Migrena pronunțată fără cauze evidente și leșinul sau inconștiența.

Bolile cardiovasculare – Factori de risc

5-boli-cardiovasculare-tratament

Factorii de risc în bolile cardiovasculare pot fi sau nu modificați. Principalii factori de risc care pot fi tratați sunt responsabili pentru nu mai putin de 80% din afecțiunile cerebrovasculare și cardiopatiile ischemice.

Factorii de risc ce pot fi influențați și tratați sunt:

  • Colesterolul ridicat (dislipidemie)
  • Hipertensiunea arterială, fumatul
  • Diabetul sau tulburările toleranței organismului la glucoză
  • Obezitatea, boala la rinichii diabetici
  • Lipsa activităților fizice și sportului.

Factorii care nu pot fi tratați sau modificați care duc al apariția bolilor cardiovasculare sunt:

  • Bolile ce afectează inima și vasele de sânge existente în istoria familiei
  • Vârsta (peste 65 de ani în cazul femeilor și peste 55 de ani în cazul bărbaților).

Factorii de risc se ridică la 300 în prezent, conform Organizației Mondiale a Sănătății, acestea afectând indivizii din întreaga lume. Deși se crede că bolile cardiovasculare țintesc bărbații din țările dezvoltate, mai mult de 80% din decesele cauzate de aceste afecțiuni au loc în țări cu nivel mediu sau scăzut de viață, fiind aproximativ egale decesele femeilor și bărbaților.

Bolile cardiovasculare – Tratamente

Bolile cardiovasculare pot fi tratate cu ajutorul medicamentelor, în primul rând fiind ameliorate sau vindecate cauzele apariției acestor afecțiuni: hipertensiunea arterială, colesterolul crescut, diabetul.

Printre medicamentele care tratează afecțiunile inimii și vaselor de sânge se află:

  • Anti-hipertensivele, anticoagulantele orale
  • Insulina, antidiabeticele orale
  • Inhibitori de absorbție a colesterolului
  • Medicamentele pentru reducerea lipidelor.

Cu ajutorul medicamentelor, după un atac de cord sau unul vascular cerebral, scade riscul apariției unui nou astfel de atac. Aspirina, medicamentele pentru reducerea tensiunii și a colesterolului din sânge ajută foarte mult în recuperare și însănătoșire.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.