Nicturia nu este o boală, ea reprezintă în opinia specialiștilor în domeniul medical un simptom al unei probleme de sănătate, cum este de exemplu insuficiența ventriculară stângă sau afecțiunile tractului urinar inferior. Dacă inima nu a asigurat în timpul zilei trecerea unei cantități necesare de sânge prin rinichi cu scopul de a elimina cantitatea normală de urină, se ajunge la excreția de urină în timpul nopții și dereglarea somnului.
Se spune că este o stare de nicturie dacă se inversează raportul dintre cantitatea de urină ce se elimină în timpul zilei cu cea din timpul nopții. În general cantitatea de urină din timpul nopții reprezintă un procent de 25% din urina evacută în 24 de ore.
Dacă se inversează numărul de emisiuni din timpul zilei cu cele din timpul nopții, se poate vorbi de nicturie și acest lucru afectează calitatea somnului pe timp de noapte, persoana se trezește frecvent din somn pentru a merge să urineze. Aceste creșteri de urină indică îmbolnăvirea organismului, prezența unei boli. Nu este normal să urinezi pe timp de noapte la fel de mult ca în timpul zilei, medicii consideră acest lucru că trebuie să fie invers dacă sănătatea organismului nu este afectată.
Cele mai afectate persoane sunt cele în vârstă, care au mai mult de 50-60 de ani, indiferent dacă sunt bărbați sau femei din cauza modificărilor fiziologice asociate vârstei. De asemenea, nicturia este un simptom al unor boli la femei: cistită, aportul de estrogeni, infecții ale sistemului de reproducere, administrearea unor medicamente care au efecte secundare. La bărbați, nicturia apare datorită adenomului de prostată, cirozei hepatice, insuficienței cardiace, anemiei pernicioase și a altor boli.
Principalele semne ale nicturiei sunt: urinările frecvente ziua dar mai ales noaptea, reducerea capacității rinichilor de a concentra urina, incapacitatea vezicii urinare de a ține o cantitate mare de urină mărindu-și volumul sesizată prin senzația de a urina puțin și des. Consumul excesiv de alcool poate fi o cauză frecventă a nicturiei. De asemenea, nicturia a fost asociată cu diabetul insipid, apneea de somn, hipercalcemia, insuficiența cardiacă, insuficiența suprarenală, tulburările de menopauză, regimul alimentar necorespunzător, tulburările neurologice. Acțiunea unor medicamente diuretice și antidepresive poate cauza nicturie.
Nicturia afectează sănătatea deoarece lipsa de somn poate induce stări de iritabilitate, depresie, nervozitate, somnolență excesivă în timpul zilei, riscul de fracturi de șold din cauza oboselii și neatenției, poate reduce capacitatea de concentrare, de memorare și de muncă. Pentru a avea un somn fără intreruperi trebuie eliminat acest simptom și acest lucru se face prin tratament corespunzător cauzei care l-a produs.
De asemenea, trebuie redusă cantitatea de lichid în exces din organism, pentru aceasta nu se mai bea multă apă sau alte lichide după ora 18. Sarea trebuie pe cât posibil redusă în alimentație deoarece ea este cauza retenției de lichid în organism. În anumite cazuri, medicii recomandă medicamente diuretice pentru eliminarea excesului de apă din organism, dar acestea nu se iau după-amiaza sau seara, dacă se dorește un somn liniștit, fără întreruperi din cauza micțiunilor frecvente.
Dieta trebuie să fie sănătoasă și echilibrată în timpul zilei, să cuprindă alimente bogate în minerale și vitamine, fructe și legume. Înainte de a merge la culcare se recomandă golirea vezicii urinare pentru ca somnul să fie fără întreruperi. Ultima masă trebuie să fie la 19 seara, consumul de ceaiuri, bere și alte lichide mai târziu de această oră nu este indicat.