Care sunt semnele și simptomele bolii Parkinson și ce tipuri de tratament pot fi aplicate?

0
439
Care sunt semnele și simptomele bolii Parkinson și ce tipuri de tratament pot fi aplicate

Suferi de simptomele bolii Parkinson și te gândești ce anume le-a provocat? În acest articol poți afla care sunt toate semnele acestei boli, cauzele și tipurile de tratament indicate în general de medicii neurologi.

Boala Parkinson poate duce la depresie de aceea este important să fie cunoscute anumite remedii care ajută în ameliorarea simptomelor. Fiecare bolnav dorește să afle care sunt cauzele tulburărilor emoționale si ce ar putea face pentru a scăpa de modificările funcției cognitice care apar din cauza acestei boli. Debutul acestei boli este prin simptome ușoare de tremur al capului și mâinilor și senzație de slăbiciune generală.

Boala are o evoluție lentă și astfel treptat se instalează și simptome mai grave și mai generale, care arată clar că ceva nu este în regulă cu starea de sănătate. Astfel apar mișcări lente și sacadate, dificultatea de ridicare din poziție șezândă, postură încovoiată, voce monotonă și vorbire neinteligibilă, tulburări de masticație și deglutiție. Când boala a avansat apar și stări de rigiditate a membrelor superioare și inferioare, a trunchiului, menținerea ochilor ficși, fără a clipi, dar și instalarea unei expresii fixe a feței.

În plus față de aceste simptome caracteristice bolii Parkinson apar și semne neuropsihice, astenie, anxietate, halucinații și mai ales depresie. De asemenea sunt probleme digestive, de constipație, disfagie, hipersalivație. Insomnia apare la astfel de pacienți, dar și tulburările senzoriale, disfuncțiile sexuale, transpirația excesivă, dermatita seboreică.

Constipația este un simptom frecvent la astfel de bolnavi și se poate agrava. Apneea, somnolența, sindromul picioarelor neliniștite sunt alte probleme și semne ale bolii Parkinson. Sistemul nervos este afectat și din această cauză se suferă și de hipotensiune ortostatică și anume de vertij, amețeli, întunecarea vederii, sincopă.

Crește riscul de a cădea sau de a leșina, iar pentru combaterea acestor stări trebuie un tratament cu medicamente recomandat de medic. Este necesară hidratarea corpului, administrarea unor medicamente pentru normalizarea tensiunii arteriale, purtarea ciorapilor de compresie la picioare, menținerea unei poziții cu capul ridicat pe o pernă, sau cu partea superioară a patului ridicată la 30 de grade.

boala Parkinson

Alte semne ale bolii Parkinson sunt tulburările urinare, incontinența urinară. Vorbirea la o intensitate scăzută apare la bolnavii de Parkinson și poate deveni deranjantă pentru ei, de regulă le dezvoltă tendința de izolare. Alte simptome sunt durerile la nivelul membrelor inferioare, apariția paresteziilor, paloarea, transpirațiile accentuate, atacurile de panică, stările depresive și confuzie.

Citește și:  Perete abdominal rigid, dur la palpare? Află ce boli poate prevesti rigiditatea abdominală

La majoritatea pacienților apar disfuncții sexuale, tremur de repaus la braț, reducerea mimicii faciale, scăderea simțului mirosului și a acuității olfactive, modificări de dispoziție, demență, flexarea anormală a posturii mai ales la nivelul capului, scăderea frecvenței de înghițire a salivei, tremor de repaus.

Tratamentul constă în administrarea unor medicamente care sunt dozate în funcție de severitatea simptomelor și ajută la restaurarea echilibrului normal între neurotransmițătorii dopamină și acetilcolină. Aceste substanțe au rol în transmiterea impulsurilor nervoase. În boala Parkinson celulele care produc dopamina încep să se deterioreze și de aceea metoda standard de tratament are în vedere creșterea nivelului de dopamină. Lipsa acestei substanțe creează dezechilibrul dintre neurotransmițători și astfel apar simptomele bolii.

Levodopa este o substanță care este transformată în organism în dopamină de aceea se folosește ca medicament în cazuri de Parkinson. Aceasta se ia împreună cu medicamentul cardidopa pentru a se preveni degradarea ei în organism. Pentru scăderea la minim a efectelor negative ale acestor medicamente în creier se folosesc medicamente ca lisurid, bromocriptină, ropinirol și altele.

Alte medicamente care ameliorează simtomele bolii Parkinson sunt agenții anticolinergici ce reduc tremorul, amantadina contra diskineziei și inhibitorii catecol-O-metiltransferazei. Alte cauze ale bolii sunt infecțiile virale, expunerea mare la pesticide, mangan, monoxid de carbon, dar și administrarea de medicamente împotriva crizelor epileptice de tipul clorpromazinei și haloperidolului. În astfel de situații se recurge la alte tratamente pentru ameliorarea simptomelor și combaterea infecțiilor.

Prin acupunctură se îmbunătățește echilibrul energetic de-a lungul unor meridiane, se elimină rigiditatea, tensiunile și dezechilibrele acumulate din cauza acestei boli. Masajul este benefic pentru musculatura corpului, pentru ameliorarea durerilor provocate de contracția mușchilor și ajută în promovarea unei mai mari libertăți de mișcare. Alte tratamente caracteristice medicinii alternative sunt exercițiile de gimnastică yoga și proceduri caracteristice reflexologiei și care sunt benefice pentru pacienții ce au Parkinson.

Remediile naturiste sunt folosite frecvent în astfel de cazuri deoarece sunt pe bază de plante ce au proprietăți antispastice, de reducere a simptomelor de tremor pasiv. Luminița nopții și floarea pasiunii sunt utilizate în fitoterapie sub formă de ceaiuri și tincturi pentru tratamentul bolii Parkinson.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.