Ceaiurile din plante medicinale și alte ingrediente cu vitamine pot reduce simptomele răcelii, pot combate inflamațiile și pot crește rezistența organismului.
1. Ceai de măceșe
Acest ceai este utilizat frecvent în medicina populară și apreciat pentru conținutul de vitamina C. Ceaiul se realizează astfel: se adaugă 3 linguri de măceșe la 500 ml apă clocotită, se lasă la infuzat timp de câteva ore, apoi se încălzește și se bea.
2. Ceai de mentă și ghimbir
Acest ceai este aromat de la frunzele de mentă și puțin picant de la rădăcina de ghimbir. Ceaiul ajută atât în prevenirea cât și combaterea răcelii. Ceaiul ajută în reducerea simptomelor, încălzește gâtul, desfundă nasul, promovează transpirația și scoate răceala din corp.
Ceaiul se realizează astfel: se adaugă o linguriță de mentă uscată și 10 g de ghimbir proaspăt la o cană de apă clocotită; se lasă la infuzat 15 minute, se strecoară și se bea.
În acest ceai se poate folosi și puțin anason stelat, un vârf de cuțit de nucșoară măcinată, o lingură cu miere și 2 felii de lămâie.
3. Ceai de mușețel și tei
Mușețelul are proprietăți antiinflamatoare și este indicat în caz de răceală. Ceaiul din mușețel și tei calmează simptomele de răceală și îmbunătățește calitatea somnului.
Se adaugă o linguriță de flori de mușețel și flori de tei la o cană de apă clocotită, se lasă la infuzat timp de 15 minute, se strecoară și se bea.
4. Ceai negru cu citrice
Acest ceai are vitamina C care ajută în caz de răceală. Pentru ceai se folosesc 3-4 lingurițe de frunze uscate de ceai negru, 5 cuișoare și 500 ml apă clocotită; aceste ingrediente se lasă la infuzat în apă clocotită timp de 15 minute, apoi se adaugă și 2 felii de portocale, 2 felii de lime, se aduce ceaiul la temperatura de fierbere, se lasă timp de 5 minute, apoi se bea cald.
5. Ceai negru cu mentă și zmeură
Boabele de zmeură conțin vitamine și ajută în reducerea simptomelor de răceală. La 500 ml apă clocotită se adaugă 3-4 lingurițe de ceai negru, o linguriță de coajă de lămâie, o linguriță de mentă uscată. Ceaiul se lasă la infuzat timp de 10 minute, apoi se adaugă 3-4 linguri de zmeură congelată, se încălzește la foc mic timp de 7 minute, se îndulcește cu miere și se bea.
6. Ceai de păducel și măceșe
Pentru prevenirea răcelii, acest ceai trebuie băut cald pe stomacul gol. În cazul în care boala s-a instalat, se recomandă 2-3 căni de ceai pe zi.
Ceaiul se realizează din 100 g măceșe uscate, 100 g păducel, miere după gust. Se prepară astfel: se adaugă măceșele și păducelul la 1 l apă clocotită, se lasă la infuzat peste noapte. Dimineața se încălzește, se îndulcește cu miere și se bea.
7. Ceai de Echinacea
Echinaceea este o plantă medicinală bună pentru prevenirea și combaterea răcelii, deoarece conține oligoelemente, uleiuri esențiale, antioxidanți. Ceaiul din Echinacea reduce simptomele răcelii și îmbunătățește starea de spirit.
Pentru a pregăti acest ceai se adaugă o linguriță de plantă uscată la o cană de apă clocotită, se lasă la infuzat timp de o oră, se strecoară și se bea.
În caz de răceală se pot bea 3 căni de ceai cald pe zi.
8. Ceai de portocale și salvie
Acest ceai are gust plăcut de portocale și proprietăți benefice pentru organism. Ceaiul se realizează din următoarele ingrediente: coajă uscată de portocală, felii de mere uscate, rădăcină de cicoare uscată, hibiscus, fruze de stevie.
Salvia are proprietăți foarte bune pentru organism:
- Reduce inflamația, are efect antiseptic și antispastic ușor
- Ajută la creșterea funcției secretoare a organismului
- Crește activitatea secretorie a tractului gastrointestinal
- Ajută în reducerea transpirației.
Salvia este considerată un excelent remediu împotriva răcelii.
Acest ceai cu salvie reduce curgerea nasului, calmează durerile de cap, elimină inflamația, calmează disconfortul din gât, ameliorează stările de nervi, îmbunătățește digestia, stimulează activitatea mentală și memoria, ajută la normalizarea sistemului imunitar.