Află cât de importantă este hidratarea pielii pentru sănătate

0
137
Află cât de importantă este hidratarea pielii pentru sănătate

Apa, indiferent de forma in care este utilizata (bai, comprese etc), asigura hidratarea tegumentelor, indepartarea transpiratiei, a celulelor moarte, a sebumului, a diferitelor impuritati de pe suprafata pielii. S-a constatat ca persoanele care consuma cantitati mici de apa in cursul vietii prezinta un fenomen de ridare mai accentuat. Pentru ca hidratarea pielii sa fie corecta este indicat sa se consume 2l de lichid zilnic (in cantitati mici, repetate).

Hidratarea normala (a tuturor celulelor) ajuta la eliminarea deseurilor metabolice, metabolismul nu este afectat, iar pielea isi pastreaza supletea. Daca volumul de apa este baut dintr-o data, acesta este eliminat rapid prin rinichi, fara a patrunde incet in spatiul intercelular si fara a antrena toti produsii toxici de metabolism.

O parte din lichid trebuie sa provina din legume si fructe, astfel se acumuleaza numeroase vitamine si saruri minerale, care au si ele efecte benefice asupra aspectului pielii.

Apa asigura o igiena stricta a pielii, constituie si un agent cosmetic natural. Pentru spalat (bai), temperatura cea mai indicata este de 20ºC – permite inlaturarea impuritatilor (pielea este ferita de infectii), are actiune degresanta si permite activarea circulatiei locale.

Din punct de vedere cosmetic, hidratarea pielii are mare importanta pentru aspectul normal al pielii. In cazul unei hidratari corecte, pielea este ferma, fina, fara riduri si cu o elasticitate normala.

Tenul hiperhidratat (fata are trasaturi umflate, deformate) se intalneste la persoane cu afectiuni renale sau cardiovasculare, datorita retinerii apei in tesuturi. In acest caz trebuie rezolvata afectiunea medicala, apoi se face un tratament cosmetic (comprese faciale cu apa calduta si sarata, si masaje usoare) pentru eliminarea apei.

Tenul dezhidratat apare la persoanele in varsta, dar se datoreaza si altor cauze (la persoanele tinere): lipsa vitaminelor, surmenajul fizic, expunerea la ger, vant, abuzul de sapun, caldura excesiva, boli febrile etc.

Fiecare persoana trebuie sa aiba o viata ferita de abuzuri, sa acorde o atentie deosebita ingrijirilor zilnice ale fetei, astfel isi va pastra un ten frumos, hidratat normal.

hidratarea faciala

Modalitati de hidratare a pielii

Baile de aburi – straturile superficiale ale pielii sunt inmuiate, celulele moarte pot fi indepartate cu usurinta, este activata circulatia sangvina, porii dilatati permit extragerea comedoanelor si pielea este hidratata.

Fata se curata cu o crema demachianta inaintea expunerii la actiunea vaporilor, parul se strange, regiunea din jurul ochilor se protejeaza (se aplica o crema sau ochelari din panza) pentru a evita iritarea pielii (mai sensibila in aceasta zona).

Apa poate contine diferite plante (musetel, coada soricelului, tei, levantica, sunatoare, cimbrisor, muguri de brad, rosmarin, etc) – in functie de natura tenului. Aburul nu se foloseste foarte fierbinte (pentru a nu produce iritatii), timpul de expunere este de 5-10 min, dupa expunere, fata se sterge cu un servetel de hartie, se clateste cu apa calduta, apoi cu apa mai rece.

Citește și:  Ceai de coada-șoricelului – Beneficii pentru fluxul sanguin și sistemul digestiv

Compresele – utilizate pentru hidratarea pielii si inlaturarea ridurilor. Pot fi reci, calde sau alternative. Cele reci se aplica la sfarsitul tratamentului cosmetic, cele calde se aplica persoanelor cu puncte negre, cele alternative (reci cu calde) inmoaie stratul superficial al pielii si-i maresc puterea de absorbtie. Compresele cu infuzii de plante se folosesc cu rol terapeutic.

In hidratarea pielii, un rol important il are si tipul de apa folosit la ingrijirea tenului. Astfel, apa obisnuita (cu continut calcaros) poate modifica activitatea normala a pielii (iritarea, inasprirea, inrosirea tenului). Se recomanda folosirea unei lingurite de bicarbonat de sodiu (care duce la precipitarea sarurilor de calciu si magneziu), si dupa depunere, se decanteaza lichidul.

Apa de ploaie (obisnuita) are proprietati neiritante, de inmuiere a tegumentului si curatire. Este indicata in toate tipurile de ten pentru hidratarea pielii.

Apa minerala (datorita sarurilor pe care le contine) este indicata in hidratarea pielii, ea da suplete si elasticitate tenului, ajuta la mentinerea echilibrului mineral. Este folosita atat ca apa pentru spalare, cat si in aplicarea de comprese. Apele carbogazoase se folosesc pentru tenurile palide, uscate si ofilite, iar apele cu reactie alcalina sunt indicate tenurilor grase.

Pentru ingrijirea tenului, se recomanda utilizarea apei calde (indeparteaza mai bine celulele moarte) si mai putin a apei reci. Nu este indicata folosirea de apa fierbinte, pentru ca diminueaza gradul de suplete al pielii. Folosirea exagerata a apei calde (zilnic) duce la molesirea tesuturilor, pierderea supletii si ofilirea tenului.

Folosirea apei reci (in mod repetat) la spalarea pielii poate duce la ofilirea tenului (scade posibilitatea sa de irigare, scade fluxul sangvin local). Se observa mai tare la persoanele cu ten uscat, la care se accentueaza si mai mult uscaciunea tenului.

Apa era folosita pentru curatenia corporala inca din cele mai vechi timpuri. Bastinasii au inventat baia de aburi. Baile calde erau mult intrebuintate si in Roma antica. Imparatii se imbaiau si isi ungeau corpul cu uleiuri aromatice. Apoi au fost construite baile publice – oamenii erau chemati la imbaiere prin batai de clopote.

Ideea de frumusete (la toate popoarele lumii) porneste de la o curatenie exemplara, si acest lucru se poate realiza prin utilizarea in principal a apei.

,,Apa este cel mai ieftin si mai eficace procedeu cosmetic” (dr. Aurel Voina).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.