Remedii naturale cu suc de ceapă și usturoi – Beneficii pentru sănătate

0
185

Ceapa și usturoiul au efecte benefice asupra organismului și sunt folosite în medicina tradițională pentru ameliorarea simptomelor unor afecțiuni, ca de exemplu răceala. Despre sucul de ceapă se știe că este un bun remediu pentru tuse, el se folosește în medicina populară. Care sunt însă beneficiile usturoiului pentru sănătate?

Navigare rapidă în articol:

  1. Remediu cu suc de ceapă pentru tuse
  2. Remediu cu usturoi

1. Remediu cu suc de ceapă pentru tuse

Ceapa este bogată în nutrienți, are vitamina B (care ajută la buna funcționare a sistemului nervos), vitamina C (care consolidează sistemul imunitar al organismului), provitamina A (care este importantă pentru sănătatea vederii), vitamina E (ce are efect benefic pentru piele și păr), vitamina K (ajută la reglarea sângelui), vitamina PP (este necesară pentru funcția creierului).

Sucul de ceapă este un bun remediu pentru tuse și răceală, este folosit mai ales în medicina tradițională. Prin urmare, ceapa nu este folosită doar în gastronomie, ci și în ameliorarea unor simptome, cum este tusea, flegma, retenția de apă și altele.

Sucul de ceapă are proprietăți antimicrobiene, reduce tusea și secrețiile nazale, ajută la eliminarea toxinelor din plămâni, scade nivelul de colesterol din sânge. Ceapa crește densitatea osoasă (are un compus care previne degradarea osoasă excesivă), previne cancerul, riscul de osteoporoză și bolile cardiovasculare. Ceapa are o fibră dietetică inulina care are efect benefic asupra bacteriilor sănătoase din intestine și care promovează peristaltismul intestinal.

Sucul de ceapă este ușor de realizat, la blender, dintr-o ceapă crudă și puțină apă; ceapa după ce a fost mărunțită, se dă prin tifon, sau se poate consuma așa (câte 3 linguri de 2 ori pe zi).

Sucul de ceapă – beneficii pentru sănătate:

  • Are proprietăți expectorante și ajută în ameliorarea afecțiunilor respiratorii
  • Are ulei volatil care împiedică formarea mucusului
  • Previne dezvoltarea cariilor și a infecțiilor din cavitatea bucală
  • Conține quercitină care se absoarbe rapid în intestin și are efect bun asupra sănătății organismului; despre quercitnă s-a spus că ar putea ajuta și în lupta împotriva coronavirusului, funcționează ca un inhibitor al Sars-CoV-2 (arată un studiu al cercetătorilor)
  • Are proprietăți antihistaminice, ce ajută în prevenirea alergiilor și a astmului
  • Este recomandat în cazuri de tuse, congestie nazală, bronșită, răceală, infecții metabolice
  • Previne creșterea neoplasmelor deci ajută și în combaterea cancerului (mai ales în cancer de sân, cancer laringian, cancer de prostată, cancer de celule renale).

Apa cu ceapă – proprietăți pentru sănătate

Apa cu ceapă ajută de asemenea în ameliorarea tusei și a simptomelor răcelii.

Iată cum se utilizează apa cu ceapă:

  • Se curăță ceapa, se spală cu apă și se taie în bucăți mici
  • Se umple un borcan cu apă, se pun bucățile de ceapă, se închide borcanul cu un capac, ermetic și se lasă să stea timp de 7-8 ore
  • Se administrează câte 3 linguri din acest preparat simplu de 2 ori pe zi
  • Pentru a avea un gust și mai plăcut se poate adăuga puțină miere; în plus, mierea are și ea proprietăți benefice pentru sănătatea organismului.

Apa cu ceapă ajută la stimularea sistemului imunitar al organismului, ea previne infecțiile virale și bacteriene.

Dieta cu ceapă

Această dietă este bună pentru persoanele care suferă de artrită și reumatism. Ceapa are efect diuretic, stimulează eliminarea excesului de apă din corp și reduce hipertensiunea arterială. Prin această dietă se combat viermii intestinali, oxiurii, se previn infecțiile bacteriene.

Citește și:  Portocala si proprietatile ei nutritive

Dieta cu supă din ceapă ajută la eliminarea kg în plus. Această legumă ajută la slăbit. Dieta cu ceapă se ține o săptămână și deci poate fi folosită acum, în perioada Postului Crăciunului. Supa de ceapă are gust foarte bun și este bogată în substanțe nutritive.

2. Remediu cu usturoi

Usturoiul este cunoscut ca antibiotic natural și pentru faptul că are vitamine, minerale, compuși flavonoizi, aminoacizi. Despre usturoi s-a spus că este bogat în compuși de sulf, care distrug bacteriile periculoase și ajută și în ameliorarea simptomelor cauzate de infecțiile virale respiratorii.

Cum tratăm răceala?

Usturoiul este bun crud, se folosește frecvent în gastronomie. Un remediu bun pentru răceală este usturoiul cu lapte. În medicina populară se folosește usturoiul în tratamentul răcelii, pentru că s-a constatat că reduce febra, facilitează expectorația secrețiilor din plămâni și crește transpirația.

Usturoiul se pisează ca la mujdei și se adaugă în lapte cald. Această combinație este excelentă pentru sănătate, are numeroase beneficii. Laptele are efect calmant și reduce din mirosul persistent de usturoi. Prin acest amestec se intensifică efectul ingredientelor, mai ales al nutrienților din usturoi.

Laptele cu usturoi are următoarele beneficii:

  • Este un bun remediu contra insomniei
  • Ajută în reducere crizelor de anxietate
  • Previne inflamațiile și scade severitatea proceselor inflamatorii care deja există în organism
  • Ajută în tratamentul impotenței, stimulează eliminarea toxinelor din organism și îmbunătățește microflora intestinală
  • Calmează durerea de artrită, previne dezvoltarea bolilor inflamatorii ale articulațiilor
  • Normalizează presiunea arterială și are efect bun asupra inimii și a vaselor de sânge
  • Ajută la curățarea și normalizarea ficatului
  • Crește imunitatea organismului.

Usturoiul are un miros caracteristic, considerat de unii oameni destul de urât,  de aceea nu este consumat în mod frecvent de aceștia, ci doar ocazional. Usturoiul are alicină, care este un antioxidant natural, bun pentru organism, ajută la eliminarea toxinelor.

Usturoiul are și proprietăți antifungice, combate ciupercile și paraziții intestinali.

Usturoi cu miere

Acest remediu este folosit în medicina populară pentru ameliorarea simptomelor de dureri în gât, tuse, scurgeri nazale, dureri de spate și în zona pieptului, pentru amorțeală, disconfort digestiv, spasme reumatice, dureri de urechi. Usturoiul cu miere consolidează sistemul imunitar al organismului pentru că are vitamina C și B6, seleniu și alți nutrienți care cresc rezistența organismului, astfel acesta reușește să facă față infecțiilor și agenților patogeni.

Despre acest remediu s-a spus că poate reduce cu 60% riscul de a suferi de răceală dacă se ia zilnic câteva linguri de miere cu usturoi. De asemenea, tratamentul reduce cu 70% simptomele răcelii.

Mierea naturală, de calitate, este bogată în minerale și vitamine (B6, B2, tiamină, niacină), în enzime și antioxidanți, de aceea are numeroase beneficii nutriționale. Mierea conține magneziu, potasiu, zinc, fier, calciu, fosfor, seleniu. Prin consumul de miere se crește imunitatea organismului, se reduce nivelul de colesterol din sânge și se menține sănătatea organismului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.