Sfaturi utile pentru a-ți diminua pofta de dulce și alcool

0
169
Sfaturi utile pentru a-ți diminua pofta de dulce și alcool

În general oamenii au tendința de a mânca ce vor și de a avea un stil de viață în funcție de dorințele lor. Uneori reușesc, alteori nu, cert este faptul că tot ceea ce facem are consecință asupra stării noastre de sănătate.

Pofta de dulce și alcool apare la majoritatea oamenilor.

Dorința de satisfacere a gustului dulce este prezentă la om încă din momentul în care se naște. Acest lucru este clar, laptele matern ce este necesar pentru dezvoltarea organismului fătului are zahărul laptelui. Cu ajutorul lui, sugarii își mențin sănătatea și cresc normal. În plus microflora benefică din organism se menține în limitele normale datorită zahărului din acest lapte matern. În concluzie, noi oamenii avem o poftă de dulce încă de la naștere. La vârsta adultă este posibil să exageram cu alimentele dulci, de aceea trebuie să găsim soluții pentru a diminua pofta exagerată de dulce.

Nutriționiștii recomandă consumul de alimente murate sau de legume fierte sau crude proaspete asezonate cu puțin oțet natural de mere pentru a elimina pofta de dulce. Când se consumă alimente sărate, ouă, carne, este bine ca acestea să fie servite alături de salate din legume crude. Kefirul este recomandat de asemenea în dietă deoarece ajută la menținerea unui nivel normal de bacterii prietenoase în stomac și intestin, dar și de enzime alcaline, care mențin un echilibru în organism, mai ales dacă dieta este bogată în proteine de origine animală sau sărate, ce intensifică pofta de zahăr.

pofta de alcool

Pentru echilibrarea nivelului sanguin al zahărului se poate bea ceai de stevie care are gust dulce, dar nu stimulează dezvoltarea bacteriilor neprietenoase din organism. În plus pentru reducerea poftei de dulce se pot consuma legume dulci (cum sunt morcovii și dovleceii) sau alge verzi care au un conținut semnificativ de proteine și elemente nutritive. Foarte bună pentru combaterea dorinței de a mânca dulce este și apa amestecată cu zeamă de lămâie (dar fără zahăr). Aceasta ajută și la detoxifierea organismului, este bine să se bea câte un pahar de apă cu lămâie dimineața, pe stomacul gol.

Citește și:  Stiati ca fisticul ajuta la scaderea in greutate si mentinerea sanatatii?

Pofta de alcool este și ea o problemă pentru mulți oameni. Cei care consumă alcool au o pofta și de dulce, chiar ajung să fie dependenți de zahăr. Alcoolicii sunt persoane care au nevoie de sprijin emoțional și spiritual pentru a putea renunța la viciul lor. O altă problemă emoțională este bulimia care dă și dependență de zahăr și astfel persoanele afectate ajung să aibă dezechilibre mari în ecosistemul organismului.

Pentru cei care au astfel de tulburări alimentare se recomandă: să bea multă apă, mai ales dacă au organismul deshidratat; să consume legume murate, salate din legume ce au frunze verzi, legume fierte stropite cu oțet natural de mere; să bea ceaiuri din plante medicinale fără zahăr; să consume stevie, kefir, iaurturi; să elimine din dietă alimentele prea sărate, grase, prăjelile, etc.

Zahărul nu este sănătos pentru organism, iar dacă este consumat în exces devine chiar o problemă pentru acesta. Zahărul obosește glandele suprarenale, accentuează deficitul de progesteron, afectează negativ glanda tiroidă, provoacă stări de nervi, iritabilitate, depresie, duce la obezitate, crește riscul de vaginită și de dezvoltare a drojdiilor sau bacteriilor neprietenoase în organism.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.