Tusea convulsiva este o boala infectioasa acuta, contagioasa, caracterizata prin catar al cailor aeriene si accese paroxistice de tuse spastica, precedate de o inspiratie zgomotoasa cu o evolutie de mai multe saptamani. Boala este produsa de un cocobacil de forma ovoida, imobil, fara cili si gram-negativ. In mediul extern se distruge repede: la soare intr-o ora iar la temperatura de 50-60 grade C in 10-15 minute. Este sensibil la dezinfectante. Sursa de infectie o constituie omul bolnav, atat cu forme caracteristice cat si cu forme atipice de boala.
Bolnavii sunt contagiosi in primele saptamani de boala cu precadere in perioada initiala a bolii, perioada catarala. Dupa 3 saptamani de la instalarea cvintelor de tuse, bolnavul nu mai este contagios. Nu exista purtatori de germeni. Transmiterea bolii se face pe cale aerogena. Data fiind rezistenta redusa a bacilului, in afara organismului infectia nu se raspandeste prin obiecte sau alimente contaminate, sau printr-o persoana intermediara ci direct de la bolnav la receptor.
Toate grupele de varsta sunt receptive la boala, insa cele mai frecvente imbolnaviri sunt cele ale copilariei, mai ales intre 2-5 ani, asa incat tusea convulsiva poate fi considerata ca o boala predominanta a copilului. Boala da o imunitate durabila, recidivele fiind foarte rare. Aceasta imunitate survine si dupa formele fruste de boala. Afectiunea apare in epidemii care survin la 4-5 ani interval (acumulate de copii mici care inca nu sunt imunizati) si nu este in lagatura cu vreun sezon anumit. In centrele foarte populate si in centrele mari, boala este endemica.
Tusea convulsiva este considerata drept o infectie cu bacili pertusis care la inceput, in perioada catarala, sunt cantonati in caile respiratorii inferioare, apoi secundar apar tulburari in functia centrului respirator, tulburari care se pot extinde si la alte zone ale sistemului nervos central.
Importante in patologia bolii sunt tocmai aceste tulburari functionale ale sistemului nervos, datorita excitatiilor exteroreceptive, foarte puternice, provenite de la leziunile bronho-pulmonare provocate de microb si mai ales de toxina microbului. Ulterior excitatiile pot sa fie si nespecifice (auditive, aude un alt copil care tuseste; vizuale, vede medicul care examineaza gatul, etc.). Excitatiile acestea ajunse la sistemul nervos declanseaza accesul de tuse tipic cvintos.
Prin repetarea excitatiilor ele capata un caracter de reflex conditionat. Uneori, pe langa accesul de tuse caracteristic mai pot sa apara varsaturi, tahicardie, convulsii, simptome care dovedesc excitatii in alte zone ale sistemului nervos. Rarirea cvintelor de tuse si apoi disparitia lor presupune stingerea reflexului conditionat ca urmare a disparitiei excitatiilor specifice si nespecifice. Se poate obtine rarirea cvintelor prin schimbarea mediului, a orasului, a locuintei, plimbari cu avionul, cu barca, etc., prin crearea de alte excitatii.
Perioada de incubatie este de 7-14 zile in medie, extremele fiind intre 2 si 21 de zile. Perioada de invazie, prodromala sau catarala, are un debut insidios, lent, copilul pare ca este racit, are guturai, stranuta, prezinta subfebrilitate, coriza, alteori catar conjunctival sau faringian.
Prezinta o tuse uscata, banala, care treptat devine mai frecventa, obositoare, in special noaptea capata caracter spastic si este rebela la tratament. Aceste semne sunt importante de retinut pentru diagnostic. Spre sfarsitul acestei perioade, tusea este urmata de o expectoratie mucoasa, ca albusul de ou si uneori de varsaturi alimentare; copilul are pofta de mancare scazuta, devine palid, obosit, cu fata mai umflata.
Durata acestei perioade este de 1-2 saptamani. Diagnosticul de tuse convulsiva, pus in aceasta perioada este foarte important, atat din punct de vedere epidemiologic, fiind perioada cea mai contagioasa, cat si din punct de vedere al eficacitatii tratamentului. Uneori boala se manifesta numai sub aceasta forma, fiind forma frusta a tusei convulsive.
Perioada de stare (convulsiva) este stadiul in care diagnosticul bolii se pune cu usurinta. Se caracterizeaza prin aparitia acceselor paroxistice de tuse. Accesul de tuse, de obicei, se anunta printr-o senzatie de neliniste, de gadilare, de iritatie retrosternala, copiii presimtind accesul.
Accesul de tuse consta intr-o inspiratie brusca, adanca, urmata de o serie de 5-10 sau mai multe expiratii fortate scurte, spastice, spasmodice, urmate de o pauza. Urmeaza o inspiratie adanca, lunga, suieratoare care poarta numele de repriza si este datorita trecerii aerului prin glota stramtata. Repriza este urmata din nou de accese de expiratii fortate, in cazuri grave bolnavul prezentand accese de tuse cu 4-5 reprize. Din cauza zgomotului pe care-l face bolnavul in repriza, boala a fost denumita in popor “tuse magareasca”.
Dupa un asemenea acces, bolnavul are o expectoratie albicioasa, lucioasa, care este eliminata sau este inghitita, cand copilul este mic. In timpul accesului, fata copilului este anxioasa, ochii injectati, cu cianoza buzelor, limba scoasa afara, venele gatului si ale fetei umflate. Dupa tuse, frecvent copilul are varsaturi si in cazul in care acestea se repeta des, pot sa duca la o denutritie a lui.
De aceea se indica sa i se dea mancare dupa tuse si varsaturi. Uneori, efortul depus de tuse poate provoca aparitia unui prolaps rectal sau emisie involuntara de urina sau fecale, hernie ombilicala. Numarul acceselor, al cvintelor de tuse este variat de la 10-20 obisnuit pana la 50-60 pe 24 de ore (forme grave), fiind mai dese noaptea.
Intre accese copilul are o stare buna, isi reia ocupatiile si jocul. In aceasta perioada, copiii pot prezenta si alte semne: edeme ale pleoapelor, ale fetei, extremitatilor, mici hemoragii conjunctivale, cutanate sau mucoase, uneori o ulceratie sub limba, realizata prin frecarea fraului limbii de incisivii inferiori in timpul accesului de tuse. Bolnavul este afebril, prezenta febrei indicand existenta unei complicatii.
Tratamentul tusei convulsive necesita izolarea in spital pentru sugarii si copiii care prezinta complicatii pulmonare sau nervoase. Restul bolnavilor vor fi izolati la domiciliu, permitandu-li-se jocul, plimbarile, fara sa vina in contact cu copiii sanatosi, pentru a impiedica raspandirea bolii. Tratamentul simptomatic consta in administrarea medicamentelor anticatarale si antispastice.
Tratamentul antimicrobian al tusei convulsive consta in administrarea de antibiotice precum tetracicline, cloramfenicol. Eficacitatea lor este conditionata insa de precocitatea aplicarii lor, cele mai bune rezultate obtinandu-se in perioada catarala si debutul perioadei convulsive (primele 10 zile). Prin antibiotice se obtine sterilizarea bolnavului cu suprimarea contagiozitatii bolii.
