Alimente dietetice cu ajutorul cărora poți scăpa de depresie

0
313

În ziua de azi, depresia poate fi frecvent cauzată de stresul prelungit dar și de numeroase boli. Din păcate depresia duce la anemie, la deficit de vitamine, tulburări ale glandei tiroide, hipoglicemie și pierderi de minerale și aminoacizi din organism. Modificările de nutrienți, de minerale și vitamine, dar și hipoglicemia sunt cauze ale tulburărilor sistemului nervos. De exemplu, carențele de vitamine B pot fi un factor de risc al afecțiunilor psihice. Pentru a ne menține sănătatea organismului și îndeosebi a sistemului nervos trebuie să fim atenți cu schimbările din dietă, să nu avem o lipsă de minerale, vitamine, aminoacizi.

Persoanele care suferă de depresie trebuie să nu consume grăsimi trans (cum este de exemplu margarina) deoarece acestea nu sunt indicate în alimentația celor care au tulburări ale sistemului nervos. Pot consuma în schimb: nuci, smântână, carne, pește, care au grăsimi importante pentru sistemul nervos. Proteinele trebuie să facă parte din dieta acestor pacienți mai ales dacă suferă de anemie, subnutriție, sindrom de malabsorbție.

Acidul glutamic protejează creierul de amoniac (care se poate acumula la nivelul acestuia în timpul activității mentale intense și este un factor de risc al îmbătrânirii premature a creierului). Acidul glutamic este un neurotransmițător excitator din creier care menține activitatea mentală, susține memoria, procesele de învățare și crește inteligența la bolnavii cu retard mintal. De asemenea, acest aminoacid ajută la detoxifierea organismului.

Serotonina este de asemenea foarte importantă pentru creier, pentru îmbunătățirea stării de spirit, pentru normalizarea somnului, stimularea proceselor de recunoaștere. Este produsă de aminoacidul triptofan ce este luat din alimente. Pentru ca în trunchiul cerebral să fie sintetizată serotonina este necesară o cantitate de vitamina B6.

Citește și:  Plimbarea în natură: Vitamina N te poate scăpa de stresul COVID-19

Dacă nivelul de seretonină este scăzut în creier crește sensibilitatea la stres, alergii alimentare, la efectele nocive ale pesticidelor, etc. Pe de altă parte o concentrație foarte mare de serotonină poate da stări de insomnie, psihoze, îmbătrânire prematură, agresivitate. În glanda pineală și tractul gastro-intestinal se sintetizează melantonina (cu proprietăți antioxidante) care reglează ritmul biologic și face ca somnul să fie normal.

migdale
migdale

Alimentația trebuie să fie bogată în magneziu – un mineral care previne tulburările sistemului nervos central. Magneziul este necesar pentru creier, este implicat în numeroase procese ale creierului, în procesul de oxidare a acizilor grași, în stabilizarea endorfinelor, în îmbunătățirea funcțiilor de comunicare, etc.

Celulele sistemului nervos sunt protejate de vitamine (mai ales de vitaminele din grupul B și de vitamina E), de aceea acești nutrienți nu trebuie să lipsească din dietă. Persoanele care suferă de depresie și au un deficit de histamină este posibil să aibă stări de izolare, visare, reducere a metabolismului și a apetitului sexual. Tratamentul constă mai ales în administrarea de suplimente de vitamina B12, dar și de alte vitamine: A, B5, C și E.

Pentru a scăpa de depresie trebuie să se reducă consumul de dulciuri deoarece acestea pot produce hipoglicemie. Medicii consideră că hipoglicemia are un efect rău asupra creierului și duce la stări de amețeală, slăbiciune, agresivitate, oboseală, stare de sprit neplăcută, somnolență, vedere încețoșată, senzație de căldură sau transpirații reci.

Tulburările la nivelul creierului sunt cauza anxietății, depresiei, pierderilor de memorie, tensiunii psihice. În concluzie, astfel de persoane este bine să nu bea băuturi carbogazoase cu zahăr, să evite plăcintele, produsele de patiserie, bananele, înghețata, smochinele, stafidele, fructele uscate și deserturile dulci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.