Ce se întâmplă cu ochii tăi dacă nu te hrănești corespunzător?

0
249
Ce se întâmplă cu ochii tăi dacă nu te hrănești corespunzător

Ochii sănătoși presupun o alimentație corectă cu vitamine și minerale. Ca orice parte a corpului uman și ochii au nevoie de elemente nutritive. Specialiști oftalmologi, optometriști, opticieni se ocupă de sănătatea ochilor. Oftalmologul pune diagnosticul și stabilește tratamentul pentru vindecarea bolilor de ochi, face analize, intervenții chirurgicale pe ochi și prescrie ce lentile corectoare trebuie folosite de pacient.

Optometristul este un specialist în sănătatea ochilor și nu un medic, însă realizează analize la ochi și tratează anumite probleme ale acestora care nu sunt foarte grave și nu necesită operație chirurgicală. Opticianul are o activitate ce ține de prescrierea rețetelor pentru lentilele de contact și ochelarii de vedere.

O cauză a tulburărilor de vedere este alimentația necorespunzătoare, deficitară, nesănătoasă, cea care este pe bază de conservanți și substanțe chimice atât de mult folosite în produsele tip fast-food sau din supermarket-uri.

Pentru a avea vederea bună trebuie să aveți grijă să nu vă concentrați pe o activitate îndelungată la calculator sau cu lumina nepotrivită. Cei care lucrează mult timp la calculator pot avea probleme la nivelul ochilor și coloanei vertebrale. Utilizatorii de calculatoare pot dezvolta sindromul vederii de calculator, care constă în reducerea acuității vizuale. Prin solicitarea ochilor în fața luminii calculatorului, ochii devin obosiți, din cauza tensiunii se pot sparge mici vase de sânge și astfel apar mici pete pe retină.

În timp, dacă nu se ține cont de sănătatea ochilor și nu se face pauză, se poate dezvolta miopia. Ochii afectați de calculator se cunosc după semne clare de: sensibilitate la lumină, lăcrimare, senzație de arsură sau ,,nisip˝ în ochi, mâncărime, durere în zona frunții, dureri ale mușchilor ochilor, roșeață pe albul ochilor, vedere încețoșată, dureri de ochi.

Pentru menținerea vederii ochilor este foarte importantă dieta

Aceasta trebuie să conțină zinc, seleniu, o cantitate semnificativă de vitamine B, dar si de vitamine A, C și E. Pentru aceasta trebuie să se consume foarte multe fructe și legume proaspete deoarece sunt cele mai bune surse de minerale și vitamine. Cele mai indicate alimente pentru sănătatea ochilor sunt cele de culoare galbenă sau portocalie, foarte important este să fie proaspete. De asemenea și legumele verzi sunt recomandate pentru sănătatea ochilor. Dieta trebuie să cuprindă mai ales broccoli, conopidă, morcovi, varză crudă, semințe de floarea-soarelui.

O carență de vitamine poate fi cauza problemelor oftalmologice, de aceea sunt recomandate suplimentele de vitamine și minerale care previn afecțiunile ochilor.

Citește și:  Dieta cu lapte te ajuta sa slabesti rapid si sa iti mentii sanatatea

Vitaminele din complexul B sunt foarte bune pentru metabolismul intracelular al ochilor.

Complexul de multivitamine, minerale și seleniu în doze corecte ajută la menținerea sănătății ochilor. Seleniul are efect foarte bun pentru ochi deoarece distruge radicalii liberi care afectează vederea.

sucul de morcovi

Sucul de morcovi este foarte bun pentru menținerea vederii și a sănătății ochilor. Cantități adecvate de vitamina A sunt necesare pentru funcționarea corectă a organului vizual deoarece ea face parte alături de proteine din alcătuirea pigmentului retinian ce absoarbe lumina. Proteinele se găsesc în cantitate semnificativă în midii, de aceea acestea trebuie introduse în alimentație, ele ajută la funcționarea țesutului ocular. De asemenea, proteinele din midii au un rol important pentru sănătatea ochilor, ele secretă fluidele acestora.

Cele două fluide importante ale ochilor sunt: substanța apoasă (sau umoarea apoasă) din corpul ciliar, din spațiu cuprins între cristalin și cornee; umoarea vitroasă ce este o masă gelatinoasă din spatele globului ocular, care se găsește în spațiul dintre retină și cristalin. Umoarea apoasă are elemente constituente ale sângelui, dar nu conține globule roșii.

Afinele și extractul de afine îmbunătățesc vederea.

Un suliment foarte bun pentru sănătatea ochilor care oferă proteinele necesare acestora este complexul de aminoacizi în formă liberă cu glutation și N-acetilsteină. Astfel de produse se asimilează foarte bine deoarece conțin aminoacizi. Mai mult decât atât, glutationul este un antioxidant puternic ce protejează cristalinul.

Pentru funcționarea bună a ochilor se poate administra emulsie de vitamina A sau sub formă de capsule cu un complex de carotenoide, luteină și zeaxantină deoarece acestea combat radicalii liberi ce afectează negativ vederea, deci previn bolile de ochi.

Dieta nu trebuie să conțină zahăr alb și făină albă, aceste produse trebuie evitate cât mai mult. De asemenea combinația dintre cafeină, nicotină și zahăr poate duce în timp la diminuarea vederii.

Un element foarte important pentru metabolismul multor enzime din învelișul vascular al ochiului (numit complex chorioretinal) este zincul. În concluzie, zincul previne pierderea vederii, însă nu trebuie administrat decât în doze mici de cel mult 100 mg zilnic.

Vitamina C reduce presiunea intraoculară. Se recomandă produsul vitamina C cu bioflavonoide.

Vitamina E sub formă de d-alfa-tocoferol este importantă pentru creșterea imunității organismului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.