Consumul de nuci – beneficii antioxidante și antiinflamatorii

0
155

Nucile sunt foarte bune pentru sănătatea organismului. Ele oferă vitamine, minerale, proteine vegetale de înaltă calitate, grăsimi sănătoase, fibre, compuși fenolici, fitosteroli corpului, ce pot îmbunătăți sănătatea și imunitatea acestuia.

Studii epidemiologice sugerează că nucile au efecte benefice asupra inflamației, hipertensiunii arteriale, cancerului. Consumul de nuci a fost asociat cu incidența redusă a diabetului zaharat la femei, a calculilor biliari și a bolilor coronariene. Există dovezi cu privire la beneficiile oferite de consumul de nuci, în reducerea inflamației și a stresul oxidativ, în scăderea riscului de sindrom metabolic și boli cardiovasculare.

Navigare rapidă în articol:

  1. Nuci – beneficii antiinflamatorii
  2. Consumul de nuci sprijină sănătatea

1. Nuci – beneficii antiinflamatorii

Mulți oameni când aud de inflamație, consideră că este vorba despre un simptom care se vindecă cu medicamente sau prin aplicarea de comprese reci, cu gheață. Totuși, despre inflamația cronică, oamenii de știință spun că este mai mult decât un simptom, ea este cauza principală a unor boli, precum: diabet zaharat, boala Alzheimer, boli de inimă, depresie, alergie, boli hepatice, boli cronice de rinichi, cancer.

Inflamația începe în sistemul imunitar al organismului. Când apare o boală sau o infecție, celulele albe din sânge acționează astfel încât să elimine această infecție ce însoțește boala, pentru a susține vindecarea. Prin scăderea sistemului imunitar, va crește riscul de apariție al bolilor, cum este de exemplu cancerul, bolile cardiovasculare sau bolile cronice ale rinichilor.

Într-un studiu din anul 2019, realizat de cercetători, se explică cum inflamația cronică sistemică poate duce la mai multe boli. În ziua de azi, inflamația cronică poate fi produsă de factorii toxici de mediu, factorii sociali, inactivitatea fizică, stresul psihologic (cum este cel legat de pandemia de coronavirus), dieta nesănătoasă.

Din fericire, în ziua de azi există anumite remedii, anumite alimente, care ajută în calmarea inflamației. Există studii care demonstrează că nucile reduc inflamația, fără a provoca creșterea în greutate.

Nucile au polifenoli care ajută în lupta împotriva stresului oxidativ și reducerea proceselor inflamatorii din organism. Nucile au elagitanine (un tip de polifenoli) care mențin sănătatea. Bacteriile benefice din intestin transformă elagitaninele în urolitine, care sunt compuși ce pot proteja organismul împotriva inflamației.

2. Consumul de nuci sprijină sănătatea

Nucile sunt bogate în antioxidanți

Există studii care arată proprietățile antioxidante ale nucilor și beneficiile lor pentru sănătatea organismului. Nucile crude au polifenoli cu efect puternic antioxidant, care reduc nivelul de colesterol rău din sânge. Nucile au cea mai mare activitate antioxidantă legată de lipoproteine.

Cercetătorii spun despre nuci că trebuie introduse în dietă deoarece ele, prin conținutul semnificativ de antioxidanți polifenolici, pot inhiba procesele oxidative care produc ateroscleroza.

O dietă bogată în nuci și alte alimente precum fructe, legume și cereale, contribuie la scăderea riscului de boli degenerative cronice, spun cercetătorii (vezi studiul de pe NCBI). Nucile, castanele și nucile pecan au cel mai mare conținut de substanțe antioxidante. Cercetătorii spun că odată cu creșterea consumului de nuci se poate reduce riscul de deces cauzat de boli coronariene și cardiovasculare.

Citește și:  Află cum poți să ai oase puternice toată viața

Nucile au arginină

Arginina este un aminoacid care se găsește și în nuci, care are un efect de slăbire.

Dezvoltarea unor boli – precum diabetul zaharat de tip 2 și obezitatea – poate fi controlată de arginina din nuci, spun cercetătorii danezi. Prin studiile lor s-a descoperit că arginina are efecte benefice asupra organismului și ajută la reducerea acumulărilor de grăsime din zona abdominală și creșterea sensibilității la insulină.

Arginina se găsește în nuci, dar și în alte alimente precum: arahide, nuci de Brazilia, migdale, nuci de cocos, nuci pacan, semințe de dovleac, soia, spirulină, linte, năut, ovăz, stafide, orez, semințe de floarea-soarelui și caju.

Arginina este un aminoacid important pentru sănătatea organismului pentru că:

  • Ajută la reglarea fluxului sanguin, la relaxarea vaselor și arterelor de sânge
  • Contribuie la vindecarea rănilor și la regenerarea mai rapidă a țesuturilor și a oaselor din organism
  • Elimină toxinele din rinichi, deci are rol în buna desfășurare a activității acestora
  • Ajută în gestionarea bolilor de inimă și la combaterea cirozelor și a unor tipuri de tumori
  • Sprijină ficatul și ajută la detoxifierea organismului
  • Menține sănătatea oamenilor, ajută în procesul de creștere la copii
  • Îmbunătățește imunitatea organismului.

Arginina este un supliment alimentar important pentru metabolismul muscular.

Nucile au grăsimi sănătoase

În nuci se găsesc grăsimi mono și polinesaturate, Omega-3 și Omega-6. Există studii care demonstrează faptul că prin consumul crescut de nuci se obțin numeroase beneficii pentru sănătate.

Nucile au grăsimi esențiale precum acidul alfa-linoleic (ALA) care reduce riscul de boli de inimă.

Nucile pot reduce riscul de hipertensiune arterială și sindrom metabolic. Conform unui studiu realizat de cercetători pe un număr de 1.200 oameni, dieta mediteraneană și consumul a 30 grame nuci pe zi reduce prevalența sindromului metabolic.

Cercetătorii sugerează că oamenii care mănâncă nuci în mod frecvent trăiesc mai mult, pentru că asta ajută în prevenirea bolilor cronice.

Nucile au magneziu

Magneziul este foarte important pentru sănătatea organismului; el este un nutrient implicat în numeroase funcții ale corpului, deci este bine să fie introdus prin alimente în dietă.

O cantitate de 100 g nuci are 229 mg magneziu. Alte alimente bogate în Mg sunt cerealele, tofu, algele marine și altele.

Mulți oameni probabil nu își dau seama de problema lipsei de magneziu din organism și ce efecte poate avea asta asupra sănătății organismului. Simptomele care apar din cauza deficitului de magneziu sunt:

  • Spasme musculare, crampe la picioare, dureri de cap
  • Scăderea capacității de concentrare
  • Oase fragile, risc de osteoporoză
  • Creșterea riscului de hipertensiune și arteroscleroză.

Magneziul are efect în sinteza proteinelor, producerea de energie, funcția inimii, reglarea tensiunii arteriale, controlul nervilor și mușchilor. Doza zilnică este de 290 mg/zi pentru femei și 370 mg/zi pentru bărbați.

În plus nucile au fibre dietetice, deci dacă se consumă cu 30 de minute înainte de ora mesei, se poate preveni alimentația excesivă și riscul de obezitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.