Suferi de nervozitate? Aceasta apare din cauza stresului psiho-emoțional, a situațiilor stresante trăite în viața cotidiană. Omul trebuie să se adapteze la viața modernă care este solicitantă pentru sistemul său nervos. Uneori ajunge la limitele rezistenței condițiilor grele de viață și de muncă și astfel longevitatea scade. Ideea este de a rezista și de a avea minimul necesar întreținerii vieții. Activitățile pe care le desfășoară îl solicită fizic dar mai ales din punct de vedere intelectual.
Criza de timp este o caracteristică a epocii în care trăim și pentru a o depăși trebuie să ne adaptăm stresului, să ne organizăm și să rezolvăm probleme variate și complexe chiar și într-o perioadă scurtă de timp. O persoană stresată se poate recunoaște ușor după caracterul acesteia, de a fi agresivă, frustată, neliniștită, cu o incapacitate de a face față unor probleme mari sau solicitări crescute.
Stresul psihic este cauza apariției tensiunii nervoase, a stărilor de frustare, depresie, modificări de comportament. Cu cât persoana respectivă este mai sensibilă, mai vulnerabilă și are o incapacitate mai mare de a face față situației, cu atât intensitatea stresului este simțită mai acut de ea. Dacă ajunge să conștientizeze stresul cotidian și să facă față solicitărilor progresive se poate vorbi despre un stres controlat sau de o capacitate de adaptare la situații stresante.
Stresul psihic apare în cazul modificărilor ce se produc în activitățile de muncă și datorită evenimentelor stresante. Competiția și mediul nefavorabil favorizează stresul, iar oboseala este un semnal de alarmă că organismul face eforturi de a se adapta și poate epuiza rezervele funcționale. Senzația de oboseală poate produce oscilații ale randamentului, scăderea performanțelor și a capacității de lucru, poate cauza dureri musculare, slăbiciune în organism, tensiune, rigiditate și greutate în picioare.
Fiecare om trebuie să-și găsească puterea de a face față situațiilor stresante sau de a evita stresul psihic. Tensiunea neuropsihică poate fi redusă prin anumite mijloace și astfel se poate proteja sistemul nervos. Adaptarea organismului la stres se face treptat, în timp, poate restabi echilibrul celui tulburat. Specialiștii în domeniul sănătății spun despre cât de importantă este copilăria fericită în viața unui om, viața în familie, înțelegerea dintre părinți, pentru dezvoltarea sa ca om, ca adult.
Educația are un rol important în formarea ca individ, mărește încrederea sa în forțele proprii. Psihicul trebuie învățat să asculte de el, iar astfel omul să se autocontroleze. Prin scăderea tensiunii nervoase se poate rezolva o situație conflictuală, de aceea trebuie să-ți impui să rezolvi lucrurile cu calm. Conflictele emoționale apar tocmai din incapacitatea de a continua o acțiune care este mai dificilă din cauza unui obstacol sau a unor situații stresante. În astfel de situații apar răspunsuri emoționale de frică și mânie, care nu sunt deloc bune.
Trăirile emoționale induc tensiuni musculare și de aceea trebuie să se încerce o autorelaxare, pentru reducerea tensiunii nervoase. Pentru a reuși autorelaxarea este nevoie de antrenament, de a învăța autorelaxarea musculaturii și deci și a evalua propria tensiune musculară.
Pentru a elibera creierul de excitația excesivă, trebuie scăzută tensiunea nervoasă creată în urma unui stres psihic, a unei situații stresante. Prin adaptarea cu succes la situații stresante repetitive poate crește rezistența la stres și se poate atenua intensitatea acestuia. Eșecul la astfel de situații crește vulnerabilitatea organismului la stres.