Fosforul este un mineral esential pentru functionarea normala a fiecarei celule din organism, sub forma sa de fosfat (PO4). Are reputatia de a fi extrem de util pentru sistemul nervos, dar si pentru sanatatea oaselor si a dintilor, zone in care este concentrata aproximativ 85% din cantitatea de fosfor din corp. Efectul sau este amplificat de un aport adecvat de calciu.
Descoperirea acestui element este atribuita germanului Hennig Brandt, care, in 1669, aflat in cautarea “pietrei filozofale” (menita sa transforme metalele ordinare in aur), a reusit sa obtina, din urina, o substanta alba, care stralucea in intuneric.
Turnand acest extract peste metalele din care visa sa obtina pretiosul aur, a avut surpriza sa descopere un element cu totul nou, stralucitor si inflamabil – fosforul (cuvant provenit din limba greaca – “phosphoros”, care inseamna “luminos”). Fosforul este un non-metal, care exista, in natura, sub doua forme: fosforul alb (foarte inflamabil, foarte toxic si fosforescent) si fosforul rosu, care se gaseste in organismul uman, ca fosfati, asociati altor minerale, precum calciul, sodiul, potasiul.
Functiile fosforului in organism
Acest mineral – fosforul – este o componenta structurala a oaselor, a smaltului dentar si al dentinei, intr-un compus care poarta denumirea de hidroxiapatita. Fosfolipidele, la randul lor, fac parte din structura membranelor celulare, in timp ce majoritatea productiei energetice din organism este dependenta de compusii fosforilati, asa cum sunt, de exemplu, adenozin trifosfatul (ATP) si creatin fosfatul.
Acizii nucleici, ADN si ARN, responsabili de stocarea si transmiterea informatiei genetice, sunt alcatuiti din lanturi lungi de molecule, care au in componenta lor grupari fosfat, iar un numar mare de enzime, hormoni si molecule de semnalizare celulara depind, intr-o masura semnificativa, de procesul de fosforilare, pentru a putea fi activate.
Fosforul ajuta la mentinerea unui raport normal intre acizii si bazele din organism (pH-ul), iar molecula care poarta denumirea de 2,3-difosfoglicerat este cea care leaga hemoglobina de celulele rosii ale organismului, determinand transportul oxigenului catre tesuturile corpului omenesc. Intervine in nenumarate procese enzimatice, favorizeaza cresterea, memoria, digestia, regularitatea ritmului cardiac, combate oboseala, spasmofilia si stresul.
Din ce in ce mai multi cercetatori atrag atentia in legatura cu concentratiile mari de fosfati derivate din consumul in exces de acid fosforic, un aditiv alimentar care se regaseste in bauturile carbogazoase, dar si in mancarea de tip fast food.
Pentru ca fosforul, in organism, nu este suficient de bine reglat, asa cum este calciul, nivelul de fosfat seric poate sa creasca usor dupa o astfel de masa. Nivelul crescut al fosforului seric poate duce la reducerea, la nivel renal, a vitaminei D (calcitriolului), la reducerea calciului sangvin si la cresterea cantitatilor de parathormon, produs de catre glandele paratiroide, un hormon cu rol de reglare a calciului si a fosforului din corp.
Cercetarile in domeniu atesta si faptul ca nivelurile crescute ale acestui mineral esential pot duce si la scaderea excretiei urinare a calciului. O astfel de situatie, mentinuta pentru o lunga perioada de timp, poate provoca scaderea continutului mineral al oaselor, dar doar in cazul indivizilor cu un aport scazut de calciu, in paralel.
Deficienta de fosfor
Scaderea nivelului de fosfat din organism se afla la originea afectiunii care poarta denumirea de hipofosfatemie, care se manifesta prin pierderea apetitului, anemie, slabiciune musculara, dureri osoase, osteomalacie (slabirea oaselor) la adulti, cresterea susceptibilitatii la infectii, ameteala, tremurul al extremitatilor, dificultati la mers, gripe repetate, rahitism.
Hipofosfatemia severa poate duce, in cazuri grave, la moarte. Pentru ca acest mineral este intalnit frecvent in diferite tipuri de alimente, deficienta de fosfor poate sa apara, cu precadere, in cazul celor care se infometeaza, la alcoolici, diabetici, in perioada de revenire dupa un episod de chetoacidoza diabetica (atunci cand insulina din organism nu este suficienta) sau la pacientii anorexici.
Surse de fosfor
Deficitul de fosfor in organism este o situatie destul de rara, pentru ca acesta este prezent in aproape toate proteinele vegetale si animale. Fosforul se gaseste, in cantitati suficiente, in alimente ca peste (mai ales in sardine), carne, ficat de vita, creier, lapte, branza, fructe de mare, mazare, fasole, nuci, alune, cereale, germeni de soia, unde se va gasi sub forma de acid fitic sau fitat.
Este important de retinut ca doar un procent de 50% din acesti fitati este disponibil pentru organismul uman, pentru ca acestuia ii lipseste enzima care poarta numele de fitaza, care sa poata elibera fosforul din acest compus – fitatul. Cerealele integrale au o biodisponibiliate mai mare pentru acest mineral esential, daca sunt integrate in paine.
Toxicitatea fosforului
Cele mai grave efecte secundare ale unei hiperfosfatemii (cresterea peste nivelurile normale a cantitatii de fosfor din sange) se manifesta prin calcifierea tesuturilor nonscheletice, acest fapt petrecandu-se, in special, la nivelul rinichilor. Depozitele de fosfat de calciu afecteaza mai ales rinichii, pentru ca acestia sunt foarte eficienti in eliminarea fosfatilor in exces.
Hiperfosfatemia alimentara se poate manifesta doar in cazul pacientilor cu insuficienta renala cronica. De asemenea, trebuie retinut ca alimentele bogate in grasimi rafinate determina dezechilibrul fosfor – calciu, din cauza ca aceste grasimi, nu numai ca sunt sarace in calciu, dar contin cantitati mari de fosfor, iar excesul de fosfor, mai departe, inhiba absorbtia magneziului.
Doze recomandate
Doza zilnica recomandata este de 700 mg/zi, in cazul adultilor (mai mare – in jur de 1000 mg/zi – in cazul adolescentilor, al femeilor insarcinate sau care alapteaza).
Chiar daca, in acest moment, sunt foarte putine multivitamine si suplimente minerale care sa contina peste 15% din doza zilnica recomandata din acest mineral complex, suplimentarea din sursele alimentare poate asigura cantitatea necesara de fosfor, pentru mentinerea unui nivel normal in sange.
In ceea ce priveste adultii cu varste peste 50 de ani, in acest moment nu exista studii clinice care sa ateste necesitatea unei doze marite, motiv pentru care, si pentru aceasta grupa de varsta, doza zilnica recomandata ramane la 700 mg/zi.
Previziuni
Avand in vedere ca fosforul face parte chiar din structura ADN-ului, ca este indispensabil vietii (nu numai pentru om, dar si pentru fotosinteza plantelor, de exemplu) si ca, pe de alta parte, calitatea mediului, in ultimii ani, a scazut semnificativ, cercetatori din mai multe tari au atras atentia asupra faptului ca, potrivit calculelor lor, rezervele de fosfor ale omenirii ar ajunge doar pentru urmatorii 300-400 de ani.
O astfel de previziune, desi controversata, a suscitat deja o anume neliniste, punandu-se intrebarea in ce masura fosforul va fi suficient pentru cei noua miliarde de locuitori ai planetei, cat se estimeaza ca vor fi in 2050.
.){kind=link}