Sodiul nu trebuie consumat în exces, dar nici eliminat total deoarece este un electrolit ce are acțiune de reglare a proceselor metabolice din organism, menține echilibrul acido-bazic și participă la reglarea apei. Dacă ai o alimentație echilibrată, cu siguranță aceasta implică și un consum de sodiu într-o cantitate optimă pentru menținerea sănătății. Sodiul trebuie introdus în organism în cantitate mică, aceasta fiind de cel mult 1500 mg pe zi. Această cantitate este mai mică decât o linguriță de sare (care are aproximativ 2200 mg sodiu).
De regulă, deficitul de sodiu este mai rar, în general la oameni apare un surplus de sodiu, deoarece aceștia consumă alimente procesate industrial din supermarketuri (produse din carne) sau mâncăruri de la restaurante care au un conținut ridicat de sare. Sodiul consumat în cantitate mare poate produce hipertensiune arterială. Cei care suferă de o astfel de afecțiune și iau medicamente de tensiune trebuie să aibă și o dietă cu un conținut redus de sodiu. Simptomele surplusului de sodiu în organism sunt: edem, boli de rinichi, boli de ficat, lipsă de potasiu.
Între sodiu și potasiu trebuie menținut un echilibru, ambele elemente fiind importante pentru organism. În cazul în care acest echilibru nu este realizat crește riscul de boli de inimă. Persoanele care iau medicamente diuretice ajung să aibă o carență de sodiu. Astfel apar simptome de: deshidratare, confuzie, crampe abdominale, halucinații, anorexie, pierderi de memorie, hipotensiune, disfuncții gustative, dureri de cap, apatie, amețeală, stări depresive, greață, vărsături, pierdere în greutate, infecții, slăbiciune musculară, anorexie, stări de oboseală.
Sodiul menține echilibrul normal de apă și al pH-ului sângelui. Sodiul se pierde din organism din cauza călduri sau datorită exercițiilor fizice. Sarea se pierde prin urină dar și prin transpirație. Surplusul de sodiu în organism provoacă nevoia de a bea multă apă și astfel este afectată funcționarea normală a inimii și rinichilor, în plus pot să apară edeme. Acest mineral este important pentru funcționarea normală a mușchilor dar și a nervilor.
Surse alimentare de sodiu pot fi: alunele, smochinele uscate, măceșele, murele, piersicile, castanele, nucile, merele, perele, cireșele, cătina, portocalele, vișinele, coacăzele negre, zmeura, hreanul, grapefruitul, prunele.