Tulburări ale respirației – Iată care sunt cele mai frecvente forme de dispnee

Senzația de dificultate în respirație sau ,,setea de aer” poartă numele de dispnee. Aceasta creează un disconfort foarte neplăcut care poate chiar îngrozi o persoană, mai ales dacă aceasta are chiar sentimentul de sufocare. Dispneea este reprezentată de modificări diferite ale respirației care se combină între ele, de aceea se spune că există mai multe forme de respirație grea.

O dispnee indică o lipsă de oxigen în organism, ,,setea de aer” duce la excitația centrului respirator, sângele fiind încărcat cu dioxid de carbon și alte substanțe. Modificările respirației duc la îmbolnăvirea aparatului respirator și la dezvoltarea unor afecțiuni care pot produce dereglări ale schimburilor normale de gaze.

Când frecvența respirației este mărită, amplitudinea ei este micșorată, dar respirația este superficială și ritmică, se poate vorbi de o formă de dispnee cu accelerarea ritmului respirator, de așa numita polipnee sau tahipnee. O astfel de tulburare a respirației se produce la persoanele care suferă de anemie, ascită, boli cardiace.

Bradipneea este o formă de dispnee cu rărirea ritmului respirator, frecvența respirației fiind de 10-8 sau chiar mai redusă, iar amplitudinea mare. Un astfel de bolnav inspiră mai profund, el poate suferi din cauza unui obstacol în căile respiratorii. Dacă inspirația este grea și anevoioasă este clar că este un caz cu această formă de dispnee și riscul poate fi chiar de paralizie incompletă a mușchilor respiratori. Dacă inspirația este normală dar expirația forțată, zgomotoasă și grea, poate fi un caz de astm bronșic, obstrucție a bronhiolelor, obstacol în căile respiratorii, emfizem la plămâni.

Un obstacol în căile respiratorii poate duce și la dispneea de repaus care este o formă de dispnee permanentă. Ea este cauzată și de insuficiența circulatorie.

Dacă se produce îmbolnăvirea aparatului respirator sau a aparatului circulator apare o încetinire a circulației pulmonare și o saturație insuficientă a organismului cu oxigen la efort, iar această tulburare a respirației se numește dispnee la efort.

O circulație anormală sau insuficientă la plămâni cauzată de afecțiunile cardiace, pleuro-pulmonare, diafragmatice duc la dispneea de decubit, fapt pentru care un astfel de bolnav trebuie să stea într-o poziția șezândă și nu culcat.

În cazuri de meningită, agonie, stări de comă apare dispneea Biot când mișcările respiratorii sunt de amplitudine normală, ritmice, despărțite de pauze care depășesc 10-30 s. Dacă un bolnav are dereglări grave ale centrilor respiratori, sau suferă de boli grave (encefalită, insolație, hemoragie cerebrală, insuficiență hepatică, dureri intense, tumoare intracraniană, infecții grave, intoxicație cu alcool sau cu monoxid de carbon) poate avea dispnee dezordonată, în care se constată că respirația nu mai are ritmicitate, amplitudinile ei sunt diferite, iar inspirația și expirația sunt sacadate.

Dispneea accidentală este caracteristică pacienților care suferă de pneumonie, laringită subglotică, infarct pulmonar, bronhopneumonie, corp străin intralarigian, intoxicații cu medicamente sau cu monoxid de carbon.

O altă formă de dispnee este Bouchut caracteristică copiilor care suferă de bronhopneumonie. De asemenea, există dispneea Kussmaul ce apare în coma diabetică, infecții grave, stări de agonie și hipertensiune intracraniană. În ateroscleroza cerebrală, meningită, tumori, insuficiență circulatorie, uremie și hemoragii cerebrale se produce dispneea Cheyne-Stokes. În această dispnee mișcările respiratorii sunt la început superficiale, apoi devin mai ample, perioadele de respirație accelerată sunt întrerupte de apnee când în sânge se acumulează bioxid de carbon.