La mai bine de 100 de ani de la descoperirea ei, aspirina este, in continuare, folosita, pentru tratarea unui spectru larg de afectiuni. Efectele substantelor care imitau acest antiinflamator sunt cunoscute inca din Antichitate, romanii, de exemplu, folosind scoarta si frunzele de salcie ca antipiretic (pentru a combate efectele nefaste ale febrei), deoarece contineau salicilina – o substanta similara acidului acetilsalicilic, numele chimic al aspirinei.
In urma cu 4000 de ani, Hipocrate recomanda administrarea unui ceai din frunze galbene de salcie, dar abia in anii 1800 cercetatorii au reusit sa gaseasca si motivul acestei utilizari – prezenta acidului salicilic – care a inceput sa fie intens folosit, singurul dezavantaj fiind acela ca, pe langa scaderea febrei si ameliorarea cefaleei (durerile de cap), apareau si efecte secundare, ca durerile stomacale si iritatiile la nivelul cavitatii bucale.
In anul 1899, compania farmaceutica germana Beyer inregistreaza, in mod oficial, aspirina, dupa ce chimistul Felix Hoffman, angajat al companiei, reuseste sa sintetizeze o forma stabila de acid acetilsalicilic (in anul 1897), in incercarile sale de a descoperi un medicament care sa-i amelioreze artrita tatalui sau.
In anul 1949, la trei ani de la moartea chimistului Hoffman, Eichengrün, un alt cercetator, publica un articol in care declara ca el este, de fapt, cel care a inventat acidul acetilsalicilic, si nu Hoffman, care nu a facut decat sa urmeze instructiunile sale. Compania farmaceutica Beyer, pentru care au lucrat atat Hoffman, cat si Eichengrün, a respins acuzatiile, ramanand de partea lui Hoffman.
Aspirina se numara printre primele medicamente incadrate in categoria antiinflamatoare nesteroidiene (predominant fiind efectul antiinflamator), pe langa ibuprofen, si avea ca beneficiu aditional faptul ca putea sa elimine durerea, fara sa afecteze gradul de constienta, spre deosebire de calmantele alternative din acea perioada, respectiv laudanum (o tinctura pe baza de opium, foarte puternica si care crea dependenta).
Acidul acetilsalicilic a fost introdus, initial, sub forma de pudra, iar din anul 1915, incepe sa fie comercializat si ca pilule. In timpul pandemiei de gripa din 1918, popularitatea acidului acetilsalicilic creste exponential, acesta fiind administrat cu succes, in vederea combaterii durerii si a febrei excesive, popularitate ce scade, insa, odata cu descoperirea rivalului sau direct, paracetamolul, in 1956, urmat de aparitia ibuprofenului, in anul 1969.
Cunoscut pentru proprietatile sale analgezice, acidul acetilsalicilic poate fi folosit, cu rezultate bune, si ca antipiretic, pentru a controla febra, dar si ca un antiinflamator, pentru a reduce inflamatia cauzata de bolile articulare. Pe langa aceste efecte, medicamentul se utilizeaza si ca anticoagulant, avand un rol important in fluidizarea sangelui.
Printre efectele adverse pe care aspirina le are, se numara aparitia sindromului Reye, o afectiune fatala, care implica inflamatia creierului, in cazul copiilor (acesta este si motivul pentru care administrarea de acid acetilsalicilic, la copii cu varsta mai mica de 16 ani este interzisa) si implicarea in ulcerul gastric.
In anii 1970, cand au fost demonstrate efectele anticoagulante pe care acest medicament le are, reputatia sa a fost “curatata”, motiv pentru care a fost reintrodus pe piata medicala. In prezent, aspirina este administrata preventiv pentru combaterea atacurilor cerebrale si a infarctului, prin reducerea probabilitatii aparitiei cheagurilor de sange la nivelul arterelor.
Studii si mai recente atesta si efectele pozitive pe care acidul acetil salicilic le are in ceea ce priveste reducerea riscului aparitiei bolii Alzheimer, precum si in prevenirea cancerului de colon, prostata, plamani, esofag, stomac etc.
Aspirina in 2012
La inceputul acestui an, 2012, doi cercetatori de la Universitatea Oxford, John Radcliffe si Peter Rothwell, au publicat trei studii in care demonstreaza, pe baza unor experimente indelungate, ca administrarea de aspirina, zilnic, in anumite doze, recomandate de medic, a redus cu 25% riscul apariei cancerului (de orice fel), la femei, si cu 23%, la barbati, in comparatie cu persoanele carora nu li s-a administrat aspirina.
De asemenea, riscul de deces, la persoanele bolnave, a fost diminuat cu 15%, la persoanele care au luat aspirina, zilnic, timp de trei ani, si cu 37%, la persoaneloe carora li s-a administrat aspirina timp de cinci ani.
In privinta bolilor cardiovasculare, s-au constatat, de asemenea, rezultate incurajatoare, dar cercetatorii avertizeaza asupra faptului ca, daca o persoana sanatoasa foloseste doze mici de aspirina, luate aleatoriu, fara nicio recomandare, efectul este exact invers decat cel scontat, in sensul ca riscul de imbolnavire creste.
Toate aceste evenimente apartinand ultimului secol, care au dus la productia pe scara larga a acidului acetilsalicilic, reprezinta un capitol important in istoria medicinii moderne. Aspirina este primul analgezic care a putut fi folosit fara a afecta activitatea curenta a pacientilor si a fost medicamentul care a indepartat durerea a milioane de oameni, de-a lungul anilor, jucand un rol vital in diverse tipuri de tratament.
Numele de aspirina provine de la A – acetyl, SPIR – planta din care a fost extras acidului salicilic (Spirae ulmaria) si sufixul INA, folosit pentru ca, in perioada in care a fost brevetata, toate medicamentele purtau acest sufix.
