Iarba-mare este o planta perena cunoscuta si sub numele de lacrimile Elenei sau cu denumirea stiintifica de Inula helenium. Este originara din Europa de Sud-Est si Asia de Vest si face parte din familia Asteraceae sau Compositae.
Aceasta planta creste inalta de 3 m si poate fi recunoscuta foarte usor dupa inflorescentele ei galbene, mari si deosebite, sau dupa frunzele verzi, neregulate, care alterneaza de-a lungul tulpinei. Ea creste pe pajisti, pasuni, la marginea padurilor sau in poienile si luminisurile acestora, in locuri salbatice care sunt in general umede.
Exista o legenda despre iarba-mare care povesteste ca fiica lui Zeus pe nume Elena tinea in mana aceasta floare in momentul in care a fost rapita – acesta este si motivul pentru care planta a fost numita lacrimile Elenei.
De la iarba-mare se foloseste in homeopatie radacina si rizomii. Ca planta medicinala iarba-mare este folosita din vremuri de demult in tratamentul tusei, bronsitei, afectiunilor renale pentru substantele sale constituente care au un puternic efect diuretic. De asemenea, are rol dezinfectant al tractului respirator si bune proprietati antifungice.
Principalii sai constituenti sunt: uleiul esential bogat in substante amare, hidrocarburi, stigmasterol, inulina, acid ascorbic, pectine, mucilagi, magneziu, sodiu, calciu si altele. Acestia ii confirma proprietatile expectorante, diuretice, calmante si antiseptice. Planta este utilizata foarte mult in tratamentul bronsitei cronice, a astmului, a tusei cauzate de fumatul in exces, tocmai datorita prooprietatilor sale prezentate mai sus.
Ajuta si la imbunatatirea digestiei prin actiunea sa tonica amara. In medicina populara radacina plantei se foloseste in cazuri de guta si reumatism, pentru efectele sale diuretice. Este buna in normalizarea menstruatiei, are utilizare eficienta si in cazuri de amenoree.
Principalele preparate folosite in medicina traditionala sunt: infuzia, tinctura, decoctul si extractul. Decocotul din radacina plantei vindeca anumite afectiuni ale pielii, dermatozele si afectiunile respiratorii.
Ceaiul din radacina are proprietati diuretice, expectorante, mucolitice, antitusive si este recomandat in boli respiratorii, in calmarea tusei, tratamentul gripei, racelii si afectiunilor de stomac. Ceaiul se realizeaza astfel: se pune o lingurita mica de radacina maruntita la o cana de apa fierbinte, se lasa la infuzat timp de 10 minute, se filtreaza si se bea cu inghitituri mici. Este recomandat doar o cana de ceai pe zi.
Uleiul esential este folosit industrial la obtinerea detergentilor, parfumurilor si sapunurilor.
Indiferent de preparat nu trebuie consumat in cantitate mare, intotdeauna este bine sa se ceara sfatul unui medic specialist, homeopat, pentru a se stabili doza care trebuie administrata. Daca se depaseste doza pot sa apara efecte secundare – diaree, greata, varsaturi, crampe, mancarimi, iritatii ale mucoaselor. Aceste simptome pot sa apara si la persoanele care sunt alergice la componentele acestei plante.
