Vezi de ce serotonina mai este denumită stimulatorul fericirii

0
402
Vezi de ce serotonina mai este denumită stimulatorul fericirii

Serotonina sau 5-hydroxytryptamina (5-HT) este un neurotransmitator (monoaminic) care deriva, din punct de vedere biochimic, din triptofan (un aminoacid indispensabil organismului). Se gaseste, in principal, la nivelul tractului gastrointestinal, al sistemului nervos central si al plachetelor sangvine si este un foarte bun activator al “starii de bine” si al fericirii.

Un nivel scazut sau in scadere al serotoninei este foarte strans legat de declansarea unui comportament depresiv, anxios si, uneori, chiar agresiv. In timp ce majoritatea tratamentelor conventionale pentru depresie si anxietate se bazeaza pe administrarea de antidepresive pentru cresterea nivelurilor de 5-HT, acestea au, in cele mai multe cazuri, efecte adverse destul de importante, precum starile prelungite de somnolenta si scaderea libidoului.

Carbohidratii sunt cei care, in majoritatea timpului, pot provoca o oarecare crestere de moment a nivelului de serotonina, motiv pentru care, de fiecare data cand nivelul acestui neurotransmitator scade in timpul zilei, vei simti nevoia sa mananci ceva pentru a te simti mai bine. Intr-adevar, carbohidratii sunt un remediu la indemana, dar acestia nu pot intretine pe termen lung nivelurile optime de 5-HT si, pe deasupra, te vei si ingrasa.

Mai multe proteine, mai multa fericire

Proteinele, in special cele de origine animala, contin triptofan, un aminoacid care, la nivel cerebral, se transforma in 5-HT. Triptofanul din proteine functioneaza mult mai bine atunci cand este consumat impreuna cu o cantitate mica de carbohidrati complecsi, ca orezul si nucile. In acest fel, la nivelul torentului sangvin va ramane doar triptofanul care va ajunge la nivelul creierului, trecand de bariera hematoencefalica, unde va fi transformat in serotonina.

Surse importante de proteine sunt: carnea de porc, carnea de vita, carnea de pui, carnea de curcan in special, nucile, ouale de buna calitate sunt o sursa foarte importanta de acizi grasi esentiali, dar ai grija ca, in acelasi timp, contin si o cantitate foarte mare de colesterol. Evita sa consumi mai mult de 3 oua pe saptamana pentru o alimentatie corecta, dar si branza, fasolea sau mazarea.

Este foarte important de retinut ca o alimentatie bazata exclusiv pe proteine de origine animala duce la o functionare improprie a sistemului nervos central, dar si a celui renal, asa ca este indicat sa te asiguri ca dieta pe care o ai este una variata.

Consuma “grasimi sanatoase”

Toate procesele hormonale din interiorul organismului tau, dar si producerea de serotonina se bazeaza pe acizi grasi pentru o buna functionare, cele mai bune surse alimentare fiind: somonul, tonul, pastravul, fructele de avocado, migdalele, alunele de padure, maslinele si semintele (susan, floarea soarelui, dovleac).

Pestele – o sursa foarte buna de serotonina

mananca peste

Mananca, de cel putin doua ori pe saptamana, sardine, hering, ton sau pastrav pentru ca sunt o sursa importanta de triptofan, dar si acizi grasi esentiali, ca omega 3, care influenteaza favorabil buna dispozitie.

Citește și:  Este adevărat că somnul îngrașă sau este doar o vorbă?

Evita cercul vicios al neuroexcitantilor

Cafeina, alcoolul, zaharul si nicotina sunt acele substante care, pentru o scurta perioada de timp, dau un imbold organismului tau in a creste varfurile energetice din timpul unei zile, dar in realitate sunt responsabili de scaderea sau chiar depletia (suprimarea) nivelurilor de serotonina pe termen lung. Daca, totusi, nu poti renunta la unele dintre ele, este recomandat sa consumi maximum doua cani de cafea pe zi, iar zaharul, pe cat posibil, sa fie redus complet.

Ciocolata neagra – un stimulator al fericirii

Consumul de cacao – o substanta bogata in polifenoli si antioxidanti – este demonstrat ca fiind un stimulator al producerii de 5-HT la nivelul creierului. Ciocolata neagra, cu un continut de cel putin 70% cacao are un continut scazut de zahar, motiv pentru care va stimula producerea de serotonina pe termen lung si nici nu va duce la cresterea varfurilor nivelurilor de insulina din organism, contribuind astfel la mentinerea energiei tale pe toata durata zilei.

Exercitiile fizice – un alt fel de a fi

Exercitiile fizice sunt un stimulator natural al 5-HT si al dopaminei (o substanta care, printre altele, influenteaza capacitatea de a lua decizii), astfel ca 15-20 de minute de exercitii pe zi te vor face mai fericit si mai calm. Este important sa constientizezi ca exercitiile fizice nu te ajuta doar sa slabesti si sa arati armonios, indiferent de varsta, ci sunt un adevarat promotor al starii tale de bine.

Alte alimente cu un rol in cresterea nivelurilor de serotonina

Printre alimentele care cresc nivelurile de 5-HT, in mod natural, sunt: avocado, asparagusul, ananasul, spanacul, alunele de padure si cerealele integrale.

Daca totusi, acesti compusi bogati in triptofan nu sunt de ajuns pentru a te simti mai energic si mai fericit in timpul unei zile, poti adauga dietei tale suplimente de sinteza, ca 5HTP (5-hidroxitriptofan) care poate inlocui cu succes 5-HT din mancare. In momentul de fata este un supliment natural care poate fi folosit ca antidepresiv, singurul impediment fiind pretul destul de ridicat si disponibilitatea redusa in farmacii.

Pentru a beneficia de o cantitate de serotonina cat mai mare, pe langa factorii enumerati mai sus, este indicat sa iti asiguri un aport echilibrat de vitamina D, sa te bucuri de lumina, pe cat posibil, si sa ai grija sa dormi suficient de mult.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.