Lumanarica este o planta erbacee, perena si bianuala care creste in diferite habitate in Europa si Asia, atat in zonele de campie, deal cat si pe colinele montane la altitudini de pana la 1300 m, la marginea drumurilor, in poieni, de-a lungul cailor ferate sau diferite terasamente. Are denumirea stiintifica de Verbascum phlomoides si face parte din familia Scrophulariaceae sau Scrophulariacee.
Lumanarica are radacina simpla sau ramificata, de culoare gri sau galben-inchis, cu tulpina inalta de cel mult 2 m, dreapta si cilindrica, acoperita de perisori desi si fini ce ii creaza un aspect pufos, catifelat. Frunzele bazale sunt lanceolate, cu margini dintate si petiol lung de 2-10 cm astfel distribuite de-a lungul tulpinei incat ii creeaza o forma inaripata, iar frunzele din partea superioara sunt sesile, mici si inguste.
Florile sunt de culoare galbena, au caliciul scurt cu 5 sepale, corola simpla cu diametrul de 3,5-5 cm, cu 5 petale si 5 stamine, sunt grupate mai multe la un loc alcatuind frumoase inflorescente dense in forma de spic chiar in varful tulpinei. Fructele sunt de forma unor capsule mici care au lungimea de 0,5-0,8 cm. Perioada de inflorire este din luna iunie pana in septembrie.
De la lumanarica se recolteaza florile incepand cu luna iunie, dar se folosesc fara stamine. Recoltarea se face dimineata cand roua s-a ridicat si florile sunt deschise si proaspete. Pe la ora pranzului cand razele soarelui sunt mai puternice florile se inchid. Florile care cad pe jos sau cele inchise nu se folosesc pentru ca nu dau un produs uscat de calitate.
Specialistii spun ca elementele active – substantele saponine atat de importante – se gasesc doar in florile intregi, deschise, care nu sunt deteriorate. Florile se rup incet cu mana, se smug fiecare separat de pe caliciu, se pun la uscat intr-un loc curat, bine aerisit, la umbra, in strat subtire pe coli de hartie albe. Florile uscate au culoarea galbena, gust dulceag si miros placut, se pastreaza in pungi de hartie.
Aceasta floare era folosita in biserica in ziua cand se sarbatoreste Inaltarea Domnului, se sfintea si se dadea la enoriasi. De asemenea cu ani in urma se imbiba cu smoala si i se dadea foc, astfel fiind folosita drept faclie aprinsa.
Florile de lumanarica au proprietati expectorante si antiinflamatoare de aceea sunt folosite in cazuri de tuse, bronsita, amigdalita, raguseala si hemoroizi.
Lumanarica-cu-flori-mari este o alta planta care apartine de familia Scrophulariaceae. Are denumirea stiintifica de Verbascum densiflorum si creste in Europa, Africa si Asia, pe campuri, terenuri necultivate, in zone stancoase dar si montane la altitudini de pana la 1700 m.
Are radacina conica si cilindrica, din ea se dezvolta tulpina rigida, simpla sau uneori ramificata, foarte inalta, uneori poate ajunge si la 2 m, cu frunzele bazale mari cu marginile neregulat dintate si lung petiolate, iar florile de culoare alb-galbuie si diametrul corolei de 4 cm. Fructele sunt de forma unor capsule maronii, cu mici seminte negre ce contin substante toxice.
Ceaiul din florile si frunzele acestei plante se foloseste in tratamentul tusei, laringitei, bronsitei, infectiilor tractului respirator si urinar deoarece planta este bogata in mucilagii, glucozida si alte substante active ce fac sa aiba proprietati expectorante. De asemenea are efect diuretic, decongestionant, anlagezic, antipiretic, antiseptic, diuretic si antireumatismal. Pentru uz extern ajuta la vindecarea ranilor si leziunilor dureroase de la nivelul pielii, in tratamnetul reumatismului, arsurilor, furuncurilor, eczemelor, hemoroizilor si degeraturilor.
Lumanarica-cu-flori-mici este o planta din aceeasi familie, cunoscuta si cu numele de corovatic sau cu denumirea stiintifica de Verbascum thapsus. Creste in Europa, Asia, Insulele Azore, Canare si Africa de Nord si a fost de mult timp introdusa si in Australia, Noua Zeelanda si America. Are tulpina inalta de pana la 2 m, frunzele bazale cu margini dintate, iar florile mici si galbene, grupate in inflorescente dense.
Inmultirea plantei se face prin seminte, acestea sunt imprastiate de vant sau animale si astfel ajung sa germineze si fac uneori planta sa devina invaziva. Cel mai rau lucru este ca planta devine gazda preferata pentru multe insecte daunatoare pentru culturile agricole sau alte plante folositoare.
In scop medicinal planta este folosita datorita proprietatilor sale emoliente, expectorante si astringente si ajuta in tratamnetul tusei, afectiunilor cailor respiratorii, bronsitei, amigdalitei, racelilor, nefritei si enteritei. Pentru uz extern se folosesc frunzele strivite sub forma de cataplasme locale pentru vindecarea furuncurilor, hemoroizilor si unor afectiuni de la nivelul pielii.
Infuzia si decoctul din frunze si flori ajuta in calmarea durerilor de gat si tratamentul afectiunilor respiratorii. Siropul din planta are efect expectorant ajuta in cazuri de tuse, bronsita si afectiuni pulmonare. Uleiul esential din florile de lumanarica ajuta in calmarea durerilor de urechi, in vindecarea degeraturilor si afectiunilor pielii – furuncule, eczeme, veruci, abcese si hemoroizi.
In vremuri de demult facea parte din categoria plantelor medicinale antice care conform credintelor populare ar alunga blestemele si spiritele rele. Semintele toxice erau folorite ca pesticide la pescuit, ele provocau probleme respiratorii pestilor. Florile galbene erau utilizate pentru vopsirea parului, tulpinele ca torte dupa ce se muiau in ceara sau smoala, iar frunzele uscate ca fitile de lumanari.
Lumanarica-cu-frunze-ondulate creste in zona Marii Mediterane, face parte din familia Scrophulariaceae si are denumirea stiintifica de Verbascum sinuatum. Este o planta perena care se aseamna cu cele de mai sus, are floirle galbene si mari.
Cu multi ani in urma florile si partile aeriene ale acestei plante erau folosite la vopsirea fibrelor naturale in nuante de culori galbene si verde. In combinatie cu alte substante se puteau obtine si nuante de crem-mustar.
Toate aceste plante medicinale se folosesc doar la recomandarea medicului si in dozele stabilite de acesta.
