Potrivit medicilor, există infecții virale, fungice, bacteriene și parazitare. Despre fungi se spune că sunt mai mari decât bacteriile și se clasifică în: mucegaiuri, drojdii, fungi dimorfici.
Multe dintre speciile de fungi au fost întâlnite clinic, destul de frecvent, mai ales Candida albicans. Vestea bună este însă că unele infecții fungice se pot trata cu remedii pe bază de plante și uleiuri esențiale. Cum se pot trata infecțiile fungice pe cale naturală?
Navigare rapidă în articol:
1. Cele mai răspândite infecții fungice
Infecțiile fungice se produc în exces mai ales atunci când sistemul imunitar este compromis. Ele pot da infecții respiratorii, probleme digestive, dureri de cap, stări febrile, leziuni cutanate, etc.
Candidoza simptome
Una dintre cele mai răspândite infecții fungice este candidoza. Aceasta poate fi orală, cutanată, vaginală, pulmonară, orofaringiană, de tip sinuzită, sau poate afecta retina.
Ea se dezvoltă și din cauza unor factori precum: boli cronice (diabet), stres cronic, sistem imunitar slăbit, alimentație nesănătoasă (bogată în zahăr, carbohidrați rafinați, alcool), administrarea de medicamente antibiotice și pilule contraceptive.
În cazuri de candidoză acută, simptomele sunt de leziuni cutanate, febră, polimialgie, frisoane, exsudate retiniene, poliartralgie. Dacă forma infecției fungice este cronică, atunci apar leziuni mai grave cu necroză. Simptomele cele mai frecvente la femeile care suferă de candidoză sunt: oboseală, depresie, gaze, sindrom premenstrual, micoza unghiilor, diaree sau constipație.
Alți agenți patogeni care produc infecții fungice
În cazuri clinice apar și alte infecții produse de agenți patogeni (ce produc leziuni cutanate și pulmonare) de tipul:
- Malassezia furfur
- Alternaria spp.
- Pseudallescheria boydii
- Scedosporium spp.
- Trichosporon spp.
- Fusarium spp.
Potrivit medicilor, există agenți patogeni (ce produc dureri oculare și faciale, congestie nazală și dureri de cap) precum:
- Aspergillus spp.
- Rhizopus spp.
- Cryptococcus neoformans.
2. Infecții fungice piele, tratament
Există produse naturiste cu efect antifungic, care pot opri dezvoltarea acestor infecții sau chiar le pot combate complet. Potrivit cercetătorilor, infecțiile fungice sunt din ce în ce mai recurente la oameni, în toată lumea și despre ele trebuie menționate următoarele aspecte:
- Afectează unghiile mâinilor și picioarelor
- Produc disconfort la mers și alte complicații
- Compromit starea de sănătate a oamenilor.
În cazul acestor infecții există diferite tratamente farmacologice, dar care sunt destul de costisitoare și uneori nu dau rezultate; acestea însă pot produce anumite reacții adverse. Despre ele se spune că ar putea fi înlocuite cu remedii naturale, dintre care recomandăm următoarele:
Argint coloidal
Despre argintul coloidal se spune că ajută organismul să lupte împotriva infecțiilor. El nu are efecte secundare ca antibioticele și este apreciat pentru capacitatea de a bloca reproducerea ciupercilor, a fungilor, virușilor și bacteriilor.
Argintul coloidal este recomandat pentru:
- Combaterea a 650 de specii de bacterii
- Tratamentul unor infecții, afecțiuni și boli precum ciuperca unghiilor, ciuperca pe piele, coșuri, acnee, iritații ale pielii, eczeme, erupție cutanată și altele
- Boli ale zonei genitale la femei, cum sunt chisturile ovariene, endometrioza, vaginita, bolile inflamatorii
- Tratamentul herpesului, a conjuctivitei herpetice, a ulcerului infecțios al corneei
- Boli ale tractului gastrointestinal, ulcer peptic, ulcer stomacal
- Boli infecțioase sau virale ale tractului respirator superior.
Ulei de cocos
Despre acest ulei se spune că are acțiune antifungică și alte proprietăți benefice pentru sănătate precum:
- Are acid lauric, acid caprilic cu efecte antivirale, antimicrobiene, antibacteriene
- Acționează asupra ciupercilor, precum este Candida Albicans, prin monolaurina – ce provine din enzima lipază, produsă de uleiul de cocos digerat în organism
- Oprește dezvoltarea infecțiilor fungice
- Combate infecțiile urinare
- Menține sănătatea digestivă
- Crește imunitatea corpului.
Modul de tratament pentru infecții fungice este simplu: se ia o lingură de ulei de cocos de 2 ori pe zi.
Ulei de oregano
Acest ulei are proprietăți antimicrobiene, antivirale și antifungice, poate concura cu antibiotice și nu are efecte secundare. În compoziția lui se află carvacrolul – un compus fenolic care ajută în tratamentul bolilor infecțioase.
Potrivit cercetătorilor, acest produs a ajuns să fie considerat cel mai bun ulei pentru combaterea bolilor parazitare și cel mai bun antibiotic natural; el ajută în tratamentul giardiazei infecțioase și lambiazei, este un adevărat antibiotic pentru combaterea infecțiilor. Poate distruge infecțiile de Candida albicans și cu Stafilococul auriu.
Uleiul de oregano se administrează în cazuri de:
- Probleme digestive, sindrom de creștere bacteriană, arsuri la stomac
- Candidoză orală, infecțiile fungice din organism
- Gingivită, dureri de dinți, dureri de urechi
- Răceală, ciuperca unghiilor la picioare.
Se administrează 5 picături de ulei de oregano dizolvat în 50-100 ml apă, de 2-3 ori pe zi.
Ulei de cuișoare
Acest ulei de cuișoare are efect antifungic puternic și oferă multe avantaje:
- Crește imunitatea organismului
- Are efect antifungic, anestezic, analgezic, antioxidant, antiviral, antibacterian, antiinflamator
- Vindecă aftele, reduce simptomele paradontitei, inflamația gingiei
- Combate agenții cauzali ai onicomicozei, cum sunt și drojdiile din genul Candida, dermatofiții și ciupercile de mucegai
- Are eugenol care reduce inflamațiile din organism și combate infecțiile cu T. rubrum, Candida glabrata, Candida albicans
- Ajută în prevenirea cancerului
- Reduce stresul și anxietatea, ajută la vindecarea rănilor
- Îmbunătățește memoria și microcirculația sângelui.
Pentru a combate infecțiile fungice se bea de 2-3 ori pe zi 100 ml apă, în care se amestecă 15-30 picături de ulei de cuișoare.
Ulei de eucalipt
Cercetătorii au demonstrat prin studiile lor că uleiul de Eucalyptus globus are activitate antifungică. Acest ulei ajută în combaterea infecțiilor din genul Candida, care au o incidență mare la oameni. Una dintre cele mai cunoscute este infecția cu specia Candida albicans. Dezvoltarea acestei specii poate fi oprită cu ulei de eucalipt și ulei de cuișoare.
Remedii cu Aloe vera
Folosirea de remedii pe bază de Aloe Vera ajută în vindecarea infecțiilor fungice. Oamenii care suferă de candidoză bucală ca urmare a unor tratamente cu antibiotice, pot recurge la astfel de remedii cu Aloe Vera.
Simptomele produse de candidoza bucală sunt reduse semnificativ cu gel de Aloe vera și extracte din plante și propolis. Astfel de remedii se folosesc de mai multe ori pe zi și îmbunătățesc sănătatea mucoasei bucale. După un tratament de 1-2 săptămâni, infecția de Candida albicans va dispărea complet.
Alte sfaturi
Pentru a opri dezvoltarea candidozei este necesară și schimbarea dietei. Anumite alimente stimulează creșterea fungică și ele trebuie evitate. Dintre acestea fac parte: zahărul, dulciurile, melasa, mierea, berea, vinul, oțetul, conservele, cârnații, sucurile procesate.
Alimentația sănătoasă trebuie să cuprindă fructe și legume, în general alimente crude, organice și proaspete.