Mugurii de plop – un remediu excelent pentru multe boli si afectiuni

0
934
Mugurii de plop - un remediu excelent pentru multe boli si afectiuni

Primavara devreme se pot recolta mugurii de plop care sunt o sursa vegetala de propolis dar au si proprietati deosebite care ajuta in protectia si refacerea organismului. Plopul este cunoscut ca un arbore foarte inalt, de pana la 30 m, care are frunzele verzi in sezonul cald, in lunile de vara. Acest copac are denumirea stiintifica de Populus nigra si traieste 100-150 de ani.

In medicina populara se folosesc mugurii, scoarta si frunzele de la plop deoarece au proprietati terapeutice. Cunoscatorii in domeniu apreciaza mai ales mugurii de plop negru si recomanda colectarea lor primavara si folosirea in diferite preparate traditionale: infuzii, unguente sau tincturi.

Oricine poate face acest lucru, mugurii pot fi culesi de pe ramurile mai accesibile care cresc la inaltime mai mica. Cel mai bine este sa fie alesi copacii care se gasesc in zone nepoluate, si nu plopii care cresc la marginea drumurilor. Perioada de recoltare poate fi in lunile aprilie si mai. Scoarta de plop are proprietati antipiretice, iar lemnul de plop este utilizat in fabricarea carbunelui medicinal.

Proprietatile terapeutice ale mugurilor de plop

Din punct de vedere terapeutic mugurii de plop sunt un remediu natural cu actiune de protectie impotriva unor boli cat si de refacere dupa vindecarea lor. Au in compozitia lor ulei esential, acizi organici, taninuri, substante glicozide, etc.

Mugurii de plop au proprietati: antipiretice, expectorante, antiinflamatoare, antibacteriene, sedative, antifungice, antiseptice intestinale, depurative, de inhibare a tumorilor, diuretice, cicatrizante, stimulente a imunitatii, analgezice si emoliente.

Mugurii de plop pot fi utilizati in protejarea organismului de febra tifoida, bacterii, stafilococi, bacteria Pseudomonas aeruginosa datorita faptului ca au efect antibacterian si antiseptic.

Prin efectul diuretic elimina excesul de lichid din organism si accelereaza excretia de acid uric. Se administreaza pe cale orala sub forma de infuzie si astfel au si efect antipiretic, sedativ si antiinflamator, deci ajuta in tratamentul unor afectiuni si boli: artrita, guta, hemoroizi, atonie intestinala, inflamatie a vezicii urinare, afectiuni ale tractului respirator superior, stari de iritabilitate si nervozitate.

Citește și:  Efectele benefice ale uleiului esential de grapefruit asupra psihicului si organismului

muguri de plop

Infuzia din muguri de plop se realizeaza astfel: se adauga o lingurita de muguri de plop la o cana de apa clocotita, se infuzeaza timp de 10 minute, se strecoara si se bea. Sunt recomadate 2 cani de infuzie pe zi.

Mugurii de plop ajuta in tratamentul bolilor de piele, se folosesc sub forma de unguent sau bai calde. Astfel de tratamente sunt recomandate in cazuri de dureri de articulatii, reumatism, sciatica si boli ale pielii.

Unguentul din muguri de plop este folosit in chirurgie pentru proprietatile astringente si analgezice. Se cumpara de la plafar sau se prepara acasa astfel: se iau 20 g muguri de plopi, se spala sub jet de apa si se zdobesc bine; se amesteca cu 100 g ulei de masline (ulei de floarea-soarelui, ulei de porumb). Acest produs ajuta in tratamentul arsurilor.

Mugurii de plop sunt un remediu foarte bun pentru gripa, raceala, cistita, hemoroizi, boli pulmonare si reumatism.

Pentru tratamentul prostatitei sau inflamatiei prostatei se realizeaza urmatorul preparat din muguri de plop: se fierb 3 lingurite de muguri de plop in 220 ml apa fierbinte, se lasa sa stea 2-3 ore, se strecoara si se bea cate 3 linguri de 3 ori pe zi, pe stomacul gol, inainte de masa.

Infuzia din muguri de pop este eficienta in stimularea imunitatii organismului, in procesul de regenerare a celulelor si inhibarea dezvoltarii tumorilor.

Tinctura din muguri de plop este indicata in tratamentul gripei, colitei, diareei, guturaiului, bronsitei, infectiilor respiratorii si tusei. Se serveste dizolvata in putina apa sau amestecata cu o lingura de miere de albine. Cei care sufera de dureri de gat trebuie sa ia 4 linguri de tinctura in amestec cu 4 linguri de miere de albine.

Pentru tratamentul reumatismului, febrei, durerilor de cap si gutei, se administreaza 50 de picaturi dizolvate in apa, de 4 ori pe zi. Pentru uz extern tinctura din muguri de plop este eficienta in tratamentul arsurilor, ranilor, acneei, infectiilor, eczemelor datorita proprietatilor antibacteriene, cicatrizante, antiseptice si vindecatoare bune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.