Cum putem preveni epuizarea termică sau răul de căldură?

0
76

Este vară, iar asta înseamnă că oamenii trebuie să fie mai atenți, să-și ia anumite măsuri de precauție pentru a se răcori și a învinge canicula ce apare zi de zi. Mulți oameni se simt extenuați de la căldură. Asta înseamnă de fapt epuizarea termică. Ea se recunoaște prin anumite simptome, ce includ: dureri de cap, transpirație abundentă, senzație de slăbiciune, amețeli și greață. Când ai astfel de stări, trebuie să te odihnești într-un loc răcoros la umbră și să bei multe lichide.

Navigare rapidă în articol:

  1. Factorii care cresc sensibilitatea la căldură
  2. Cum putem preveni epuizarea termică

1. Factorii care cresc sensibilitatea la căldură

Vara există riscul de supraîncălzire și epuizare termică la toți oamenii, dar mai ales la cei care sunt sensibili la căldură.

Vârsta înaintată

Pentru oamenii în vârstă, zilele caniculare sunt extrem de dificile. Pentru ei, soarele arzător poate fi periculos, pentru că temperatura ridicată le va crește riscul de deshidratare și supraîncălzire. Oamenii în vârstă au o sensibilitate mai mare la căldură, la fel și copiii mici.

Medicii recomandă oamenilor peste 60 de ani să evite căldura, temperaturile ridicate, să stea mai mult la umbră.

Conform cercetătorilor, există anumite boli de care suferă vârstnicii și care se pot agrava din cauza căldurii excesive. Printre acestea se numără: obezitatea, bolile respiratorii, hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, diabetul zaharat și altele.

Obezitatea

La oamenii supraponderali sau care au un grad de obezitate, organismul reține mai multă căldură și transpirația este excesivă. Hiperhidroza poate să apară și din cauza obezității. Oamenii care sunt mai grași sunt și mai sensibili la căldură.

Schimbările bruște de temperatură

Oamenii care nu sunt obișnuiți cu schimbările bruște de temperatură pot fi sensibili la acestea și avea simptome de epuizare greu de suportat.

Anumite medicamente

Medicii spun că administrarea unor medicamente (cum sunt acelea pentru tratamentul hipertensiunii arteriale) ar trebui evitate în zilele caniculare. Sunt medicamente care afectează capacitatea organismului de a transpira și care afectează capacitatea corpului de a face față la căldura excesivă. Din categoria lor fac parte și medicamentele calmante, pentru boli psihice sau pentru reducerea unor simptome alergice. Recomandat este să se citească cu atenție prospectul medicametelor înainte de a le folosi.

Alte sfaturi pentru a preveni epuizarea termică:

  • Nu lăsați niciodată mașina în parcare la soare, căutați un loc la umbră pentru a parca (desigur întotdeauna regulamentar)
  • Nu stați într-o mașină fierbinte mai mult de 10 minute, lăsați întâi portierele deschise să se elimine căldura
  • Evitați soarele între orele 11:00 și 16:00
  • Evitați activitatea fizică excesivă atunci când soarele este foarte puternic, cum este munca în grădină sau alte treburi ce pot fi amânate.

2. Cum putem preveni epuizarea termică

Uneori simpomele epuizării termice sunt vagi, alteori însă numeroase; ele includ: oboseala accentuată, slăbiciune, amețeli, dureri de cap, senzație de greață, transpirație, vărsături, senzație de leșin, confuzie, urină închisă la culoare, bătăi rapide ale inimii, crampe musculare.

În general, când apare epuizarea termică, oamenii se simt obosiți, fără vlagă, sunt transpirați și pot avea și hipotensiune arterială.

Citește și:  Afla reteta minune a prelungirii vietii

Această epuizare termică nu este ca insolația, pentru că nu afectează starea psihică precum aceasta, iar temperatura corpului nu depășește 40 de grade Celsius.

Pentru a preveni epuizarea termică sunt recomandate următoarele sfaturi:

În primul rând trebuie oprit orice efort. Apoi, trebuie evitată căldura, deci de căutat rapid un loc la umbră sau un spațiu răcoros. Se recomandă și rehidratarea, respectiv consumul de apă rece, dar nu foarte rece (cum este cea ținută mult timp la frigider).

Protecție împotriva radiațiilor ultraviolete puternice

Medicii recomandă oamenilor să evite plimbările între orele 12:00 și 16:00 pentru că atunci riscul de a suferi de epuizare termică și de insolație este mai mare. Cei care trebuie să iasă pe stradă între aceste ore este bine să poarte o pălărie de soare, sau chiar să-și ia o umbrelă prin care să se protejeze de soare – astfel razele să nu cadă direct pe suprafața corpului.

Medicii recomandă îmbrăcămintea realizată din țesături naturale, din bumbac, deschisă la culoare. Dacă se poartă haine sintetice, riscul de insolație este mai mare.

Hidratarea organismului

Vara, din cauza temperaturilor ridicate, oamenii au nevoie de mai multă apă. Ei pierd lichide prin transpirație și de aceea riscul de deshidratare crește. Medicii recomandă cel puțin 2 litri de apă pe zi, pentru a avea corpul bine hidratat. În mod normal, un om ar trebui să bea un pahar cu apă la 40 de minute. Poate bea apă plată, ceai, suc proaspăt, lapte și altele. În general nu sunt recomandate băuturile carbogazoase.

Dacă pielea se deshidratează, riscul de boli dermatologice crește. Oamenii trebuie să-și protejeze pielea de soare cu loțiuni și creme cu factor de protecție SPF 30+ împotriva razelor ultraviolete.

Temperatura în casă

Oamenii care nu au ventilator sau aer condiționat acasă și vor să se protejeze de căldură în anotimpul de vară, pot pune la fereastră un cearceaf umed, pentru a reduce temperatura din interiorul spațiului de locuit. Ei pot folosi draperii, jaluzele pentru a bloca razele solare în zilele caniculare. De asemenea, pot folosi folii reflectorizante, care vor reflecta razele soarelui și astfel în casă va fi mult mai răcoare.

Evitarea alcoolului și a fumatului

Aceste obiceiuri trebuie reduse vara sau chiar eliminate. Consumul de alcool vara, în zilele caniculare nu este recomandat. Nicotina de asemenea nu este indicată, efectul ei se intensifică la căldură și ar putea deteriora pereții vaselor de sânge (după cum spun cercetătorii).

Alimentația vara

Nutriționiștii recomandă vara mâncăruri lichide, care nu sunt bogate în calorii, cum sunt supele ușoare. De asemenea, ei spun că oamenii ar trebui să consume foarte multe fructe și legume de sezon, salate, orez, cartofi, cereale, preparate din carne slabă (cum este carnea de pui) și pește.

În caz de epuizare termică, sunt recomandate anumite alimente și anume: avocado, lapte proaspăt, produse lactate, banane, piersici, grapefruit, leguminoase, cereale integrale, fructe uscate. Trebuie evitat fumatul, alcoolul, alimentele grase și cafeaua.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.