Tufa de lămâie este un arbust înalt de până la 3 m, originar din America de Sud, Argentina, Chile, Peru. În Europa a fost adusă abia în secolul al XVII-lea, de către exploratorii spanioli, în scopul de a fi utilizată în producția de parfumuri, mirosul frunzelor ei fiind puternic, ca de lămâie. Are denumirea științifică Aloysia triphylla și aparține familiei Verbenaceae.
Tufa de lămâie crește frumos în locuri cu mult soare, este stufoasă, are tulpinile lungi. Frunzele sunt simple, lanceolate, lungi de 5-7 cm, cu miros de lămâie, de culoare verde-deschis. Florile sunt mici, albe la exterior și albastru-violet la interior, poziționate în partea superioară a tulpinilor, sub forma unor inflorescențe.
Fructele sunt de forma unor bobițe, atunci când sunt dezvoltate complet, au culoare maro. Planta poate fi cultivată și în ghiveci (pentru a fi ținută pe terasă) și în grădină. Nu se udă în exces deoarece prea multă apă produce putrezirea rădăcinilor. Planta are nevoie de multă lumină, iar dacă este ținută în zone umbrite și la temperaturi scăzute are tendința de a-și pierde frunzele.
Perioada de înflorire este în lunile noiembrie-martie. Se poate înmulți prin butași, care se plantează toamna și apoi se replantează primăvara când au deja rădăcini. Foarte important este să se folosească îngrășăminte pentru ca planta să se dezvolte normal.
De la tufa de lămâie se folosesc frunzele la prepararea ceaiurilor în scop terapeutic. De asemenea, acestea sunt utilizate și în gastronomie, ca și frunzele de spanac în salate, la asezonarea preparatelor culinare din pește, din carne, la deserturi aromate, la budinci și înghețate.
Acestea au aroma de lămâie ceea ce imprimă un gust plăcut la mâncare. Frunzele se recoltează și se pot folosi proaspete sau mai târziu uscate. Nu există o perioadă anume pentru recoltarea lor, însă cel mai bine este să se facă acest lucru la sfârșitul primăverii și în prima lună de toamnă. Se pot folosi și florile, aceste se pun la uscat.
Avantajul este că se usucă rapid și se păstrează foarte bine în pungi de hârtie. Frunzele se pun la uscat pe coli de hârtie în locuri uscate și bine aerisite. Se pun în pungi atunci când sunt bine uscate și când prin apăsare se rup în bucățele mici în mână. Pot fi folosite întregi sau sub formă de pulbere.
Frunzele acestui arbust pot fi folosite la realizarea siropurilor cu zahăr, ori la prepararea lichiorurilor și băuturilor răcoritoare. Din frunze se extrage uleiul volatil care conține citral, geraniol, limonen. Acesta este folosit la parfumarea apei de baie sau a săpunurilor. În plus, frunzele conțin melantonină de aceea, sub formă de infuzie ajută în tratamentul insomniei, în promovarea unui somn liniștit. Florile și frunzele uscate pot fi folosite și ca odorizant de cameră sau în dulapuri.
Ceaiul de frunze are proprietăți antispastice, digestive, sedative, antifungice. Este recomandat pentru ameliorarea durerilor de stomac, pentru combaterea indigestiei și constipației. În Franța se bea un ceai răcoritor din frunzele tufei de lămâie. În Peru planta se folosește ca ingredient la realizarea băuturii naționale Inca Kola. Aceasta este comercializată și în alte țări ale Americii Centrale și de Sud.