Cimbrișorul de câmp este o plantă aromatică foarte populară, care crește pe câmp, pe pajiști, în locuri însorite, la margini de păduri de foioase, în țara noastră. Mirosul de cimbrișor parfumat este foarte plăcut, te duce cu gândul la cimbrul obișnuit, dar și la aroma de lămâie. Află care sunt proprietățile acestei plante medicinale cu efect pozitiv asupra organismului și cât de benefic este ceaiul realizat din părțile ei aeriene – flori, frunze, tulpină.
Navigare rapidă în articol:
1. Cimbrișorul de câmp – Proprietăți
Cimbrișorul de câmp este cel mai valoros cimbru care există. Planta emană un miros caracteristic – cu aromă suavă de lămâie – și are numeroase beneficii pentru sănătate. Frunzele sale sunt mici, de un verde lucios, iar florile sunt mov deschis ca de lavandă. Florile sunt polenizate de insecte, acestea fiind atrase de mirosul plăcut, suav al acestora.
Cimbrișorul este folosit la ceai, ca plantă medicinală, dar și în gastronomie, ca plantă aromatică. Ceaiul de cimbrișor este foarte aromat și bun la gust. Planta este folosită la mâncăruri din carne (din pește, carne de pui) și legume (cum sunt ciupercile), pentru că are o aromă deosebită. Planta se usucă și se poate amesteca apoi cu alte condimente – rozmarin, busuioc, etc.
Proprietățile cimbrișorului de câmp sunt următoarele:
- Accelerează metabolismul
- Reduce stresul
- Îmbunătățește tonusul muscular
- Are acțiune anxiolitică, antitusivă, calmantă
- Crește imunitatea organismului
- Normalizează activitatea intestinelor
- Combate tulburările tractului gastrointestinal
- Are efect antibacterian datorită unui element numit timol
- Normalizează tensiunea arterială prin conținutul de substanțe flavonoide.
Stimulează imunitatea
Cimbrișorul este folosit în medicina populară. Planta stimulează imunitatea organismului și ajută în tratarea infecțiilor. Se recomandă uscarea plantei și folosirea ei la ceai.
Combate tusea
Cimbrișorul are proprietăți antifungice, dezinfectante, antibacteriene. Se culege în perioada de înflorire, primăvara-vara și se pune la uscat, pentru a fi folosit la ceai. Această plantă medicinală ajută în calmarea tusei și este apreciată foarte mult în medicina populară.
Infuzia de cimbrișor are efect expectorant, combate tusea, insomnia, anxietatea și stresul.
Are efect antimicrobian
Această plantă medicinală are prorpietăți antimicrobiene și decongestionante; are compuși și elemente active ce oferă beneficii sănătății generale a organismului.
Cimbrișorul este un bun remediu pentru diferite infecții bacteriene. În medicina populară se recomandă ceaiul de cimbrișor, care poate fi utilizat de exemplu pentru gargară, în cazuri de infecții și dureri în gât.
De asemenea, ceaiul de cimbrișor este bun pentru clătirea gurii, pentru că reduce simptomele gingiilor inflamate, durerea și infecțiile orale minore.
Condiment culinar, bun digestiv
Cimbrișorul este un condiment culinar excelent ce are următoarele efecte benefice asupra organismului:
- Reduce nivelul de aciditate al stomacului
- Facilitează digestia mai rapidă a alimentelor
- Are efect antihelmitic, elimină paraziții din organism
- Ameliorează flatulența și crampele abdominale.
Ajută în cazuri de astm
Cimbrișorul este folosit în aromaterapie datorită uleiurilor sale volatile. Despre această plantă se spune că are efect bun asupra căilor respiratorii. Se face o pernuță care se umple cu cimbrișor uscat și se folosește pentru eliberarea căilor respiratorii în diferite afecțiuni. Această pernuță se recomandă persoanelor care suferă de astm; se doarme pe ea și astfel ajută la decongestionarea sinusurilor. În plus, aroma de cimbrișor îmbunătățește calitatea somnului.
Reduce simptomele de gripă și răceală
Cimbrișorul este o plantă medicinală care ajută în tratamentul gripei, tusei și răcelii. Planta oprește tusea spasmodică și calmează tusea convulsivă. Are efect bun în calmarea simptomelor bronșitei, este recomandată sub formă de ceai și infuzie.
Ceaiul de cimbrișor este apreciat în medicina populară pentru că ameliorează simptomele de răceală, bronșită și astm. Planta are efect antiseptic, fapt pentru care se recomandă sub formă de ceai la primele semne de răceală. În amestec cu flori de mușețel, ceaiul de cimbrișor are efect bun în ameliorarea simptomelor de laringită, tuse, senzație de gât uscat.
2. Ceai de cimbrișor de câmp
Acest ceai are o aromă plăcută și se prepară astfel:
- Se adaugă 1-2 lingurițe de cimbrișor la 250 ml apă clocotită
- Se lasă la infuzat timp de 5-10 minute
- Se strecoară și se bea
- Se poate îndulci cu puțină miere.
Pentru a beneficia din plin de efectele plantei, se recomandă chiar și 2-3 căni de ceai de cimbrișor pe zi.
Acest ceai poate fi realizat și în combinație cu alte plante medicinale, cum ar fi: sunătoare, mușețel, mentă, etc.
Alte preparate din cimbrișor
În medicina populară se folosesc și alte preparate precum sunt:
- Oțet cu cimbrișor și miere
- Tinctura de cimbrișor
- Uleiul de cimbrișor
- Sirop de tuse
- Inhalare cu aburi de la infuzie cu cimbrișor uscat.
Oțet cu cimbrișor și miere
Se pune cimbrișor într-un borcan de 800 g (astfel încât acesta să fie plin până la jumătate cu plantă), se adaugă 5-6 linguri de miere și apoi oțet natural din mere.
Acest preparat ajută în cazuri de boli respiratorii, cum este răceala și bronșita. Se administrează câte o linguriță din oră în oră.
Puteți face un oțet aromat folosind și alte plante medicinale sau ingrediente (simple sau combinate între ele), cum ar fi:
- Oțet cu diferite condimente – cuișoare, coriandru, ghimbir, cardamom, chimen, boia de ardei, șofran, nucșoară
- Oțet cu legume – usturoi, ardei iute, hrean, ceapă, rădăcină de țelină
- Oțet cu flori – lavandă, trandafir
- Oțet cu fructe – coajă de portocală, de mandarină, de lămâie
- Oțet cu ierburi diferite – busuioc, mărar, pătrunjel, coriandru, fenicul, oregano, mentă, tarhon, anason, leuștean.
Tonic de baie
Se realizează o infuzie din cimbrișor uscat, se strecoară și apoi se adaugă în apa de baie. Pentru această infuzie, se adaugă la 500 ml apă cam 200 g de cimbrișor uscat, astfel preparatul va fi mai concentrat și proprietățile sale mai intense.
Acest tonic de baie parfumat ajută în calmarea durerilor de spate, combaterea oboselii, depresiei, durerilor de cap și în reducerea inflamațiilor articulațiilor.